x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Federer primit cu o furtună de aplauze la antrenamentele deschise de la Laver Cup

Federer primit cu o furtună de aplauze la antrenamentele deschise de la Laver Cup

22 Sep 2022   •   21:04
Federer primit cu o furtună de aplauze la antrenamentele deschise de la Laver Cup

Federer, Nadal, Djokovic și Murray s-au antrenat joi împreună, la O2 Arena din Londra, cu o zi înainte de debutul la Laver Cup. Organizatorii au pus la cale o sesiune de antrenamente deschisă desfășurată cu sala arhiplină. Federer a fost primit cu ovații și aplauze îndelungi de fanii din tribune.

Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray sunt cele patru legende ale tenisului care vor reprezenta echipa Europei în această ediție a Laver Cup. Deși retragerea lui Roger Federer va fi probabil subiectul fierbinte al întregii ediții, este remarcabilă și performanța organozatorilor de a-i fi adus pe toți cei patru granzi să joace împreună.

Pentru a da curs cererii foarte mari de bilete și pentru a da ocazia iubitorilor de tenis să îi vadă cât mai mult la lucru pe cei patru, organizatorii evenimentului au avut ideea de a pune la cale o sesiune de antrenament cu toți pregătindu-se pe același teren.

Asta a făcut deliciu fanilor prezenți, care au umplut tribunele Arenei O2 din Londra și i-au primit cum se cuvine pe cei patru la intrarea în arenă.

Mediile sociale au fost inundate de înregistrări făcute la această sesiune de antrenamente, în special cu momentul intrării în arenă, când lumea prezentă a ovaționat și aplaudat îndelung.

Nici Federer, Nadal, Djokovic sau Murray nu au ratat ocazia de a se fotografia împreună, într-un moment ce poate fi considerat cu adevărat istoric pentru tenisul masculin mondial, scrie Mediafax

În prima sesiune de antrenament a Team Europe pe terenul principal, deschisă publicului, Roger Federer și Rafael Nadal s-au pregătit alături pentru partida de vineri seara, avându-i ca sparing partneri pe Novak Djokovic și Andy Murray.

În cursul zilei de joi, organizatorii au confirmat că Roger Federer și Rafael Nadal vor face echipă vineri seara, în partida de dublu, împotriva perechii formată din Jack Sock și Francis Tiafoe.

Programul primei zile de la Rod Laver Cup 2022, Europa vs Restul Lumii, 23 septembrie 2022:

Sesiunea de după-amiază – ora 15.00

Casper Ruud - Jack Sock
Stefanos Tsitsipas - Diego Schwartzman

Sesiunea de seară – ora 21.00

Andy Murray - Alex de Minaur
Roger Federer/Rafael Nadal - Jack Sock/Francis Tiafoe

 

 

×