x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Amendă uriașă încasată de CFR Cluj pentru nerespectarea regulilor financiare

Amendă uriașă încasată de CFR Cluj pentru nerespectarea regulilor financiare

21 Iun 2019   •   15:29
Amendă uriașă încasată de CFR Cluj pentru nerespectarea regulilor financiare

CFR Cluj, campioana României la fotbal, a fost penalizată cu 200.000 de euro de Comisia pentru controlul financiar al cluburilor din cadrul UEFA, pentru nerespectarea regulilor fair play-ului financiar, potrivit site-ului forului continental.
Înţelegerea la care au ajuns clubul ardelean şi comisia UEFA prevede, pe lângă plata celor 200.000 de euro, din sumele provenite din participarea în cupele europene, reducerea listei de jucători înregistraţi pentru cupele europene de la 25 la 23 (pe lista A), pentru sezonul 2019-2020, pe parcursul căruia clubul CFR va fi monitorizat de comisie.
Înţelegeri au semnat şi cluburile Olympique Marseille şi FK Kairat Almatî, după ce anterior încheiaseră acorduri Galatasaray Istanbul, Maccabi Tel Aviv şi FC Porto.
Olympique Marseille va trebui să achite şase milioane de euro, dintre care 2 milioane integral, achitarea restului de 4 milioane urmând să fie condiţionată de îndeplinirea unor criterii financiare. Kairat va plăti 600.000 de euro, achitarea a 400.000 de euro depinzând de îndeplinirea unor condiţii financiare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cfr cluj