Echipa de fotbal FCSB a anunţat, marţi, pe site-ul său oficial, încheierea contractului cu antrenorul Mihai Teja, care a pregătit vicecampioana României în perioada ianuarie - mai 2019.
În aceasta perioadă, tehnicianul în vârstă de 40 de ani a adunat 9 victorii, 5 rezultate de egalitate şi o înfrângere, însă a ratat obiectivul stabilit, de câştigare a titlului, precizează clubul.
Teja a fost numit antrenor principal la FCSB pe 27 decembrie, în locul lui Nicolae Dică, după ce a pregătit-o pe Gaz Metan Mediaş în prima parte a sezonului.
Teja, care semnase un contract valabil un an şi jumătate, a mai antrenat în cariera sa formaţia Universitatea Cluj, selecţionata Under 21 a României, Dinamo, Pandurii Târgu Jiu şi Gaz Metan Mediaş. De asemenea, el a fost antrenor secund la echipele Astra Ploieşti, Petrolul Ploieşti, Standard Liege şi Mouscron.
FCSB a terminat campionatul pe locul al doilea, după CFR Cluj.AGERPRES