Duelul din ultima ediţie a Supercupei se va reedita în sferturile de finală ale Cupei României, tragerea la sorţi care a avut loc marţi la Casa Fotbalului punând faţă în faţă pe CFR Cluj şi Dinamo.
Cele opt echipe calificate în această fază a competiţiei, toate din Liga I, nu au mai fost împărţite în mai multe urne, în acest fel fiind posibil un duel precum cel dintre campioana sezonului trecut şi actuala deţinătoare a trofeului.
CFR şi Dinamo s-au întâlnit în Supercupa României care a deschis actualul sezon intern, alb-roşii având câştig de cauză în urma loviturilor de departajare, după ce, la finalul celor 120 de minute de joc, scorul a fost egal, 2-2.
Un alt duel interesant din sferturi este cel dintre Rapid şi Astra Giurgiu, formaţii care s-au întâlnit luni, în Giuleşti, oaspeţii impunându-se cu 2-0 şi urcând pe poziţia a doua în clasament.
Giuleştenii au astfel şansa de a-şi lua revanşa pentru acest eşec, dar probabil sunt conştienţi şi de faptul că marea lor şansă de a evolua în stagiunea viitoare în Europa o reprezintă Cupa, deoarece situaţia lor din campionat este una foarte dificilă.
Concordia Chiajna, echipa care a produs marea surpriză a optimilor prin eliminarea Stelei, se va lupta pentru un loc în semifinale cu Petrolul, în timp ce Ceahlăul Piatra Neamţ va întâlni pe Oţelul Galaţi.
Meciurile din sferturile de finală ale Cupei României se vor disputa în perioada 27-29 noiembrie, pe terenul primei echipe extrase din urmă.