x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinamo o învinge la scor pe Steaua în Derby de România

Dinamo o învinge la scor pe Steaua în Derby de România

30 Noi 2016   •   22:43
Dinamo o învinge la scor pe Steaua în Derby de România

Dinamo, echipa gazdă, a învins-o pe Steaua cu scorul de 3-1 (2-1) în meciul programat miercuri pe "Arena Naţională" din Bucureşti, în etapa a 18-a a Ligii I de fotbal, scrie Agerpres.

Dinamo s-a impus pe merit, deşi a fost mai slabă ca Steaua în primele 30 de minute, fiind crispată după golul primit încă din start.

Steaua a obţinut după numai opt secunde un penalty, transformat de Fernando Boldrin în minutul 4. Sergiu Hanca, tot din penalty, a egalat în minutul 37.

Ionuţ Nedelcearu a adus-o în avantaj pe Dinamo în minutul 45+5, servit de Hanca la o lovitură liberă care a surprins apărarea Stelei. Slovacul Adam Nemec a punctat în minutul 58, în urma unei gafe a defensivei steliste.

În ciuda celor patru goluri, cei 22.785 de spectatori au urmărit un meci de nivel modest.

Meciul a fost precedat de un minut de reculegere în memoria victimelor catastrofei aviatice din Columbia, în care şi-au pierdut viaţa majoritatea componenţilor echipei braziliene Chapecoense.

Steaua a primit penalty după numai 8 secunde, la o intrare întârziată a portarului Jaime Penedo asupra lui De Amorim, după o pasă lungă a lui Tamaş.

Boldrin a transformat penalty-ul în minutul 4. Execuţia loviturii de la 11 metri a fost amânată din cauza fanilor dinamovişti, care au aruncat cu torţe pe teren.

De-a lungul meciului, fanii echipei din "Ştefan cel Mare" au mai fost protagoniştii unor astfel de incidente. La mijlocul primei reprize, unul din bannerele galeriei dinamoviste a luat foc, fiind nevoie de intervenţia pompierilor.

După deschiderea scorului au urmat dueluri la mijlocul terenului, cele două echipe nereuşind mai bine de zece minute să creeze faze notabile.

În minutul 19, Steliano Filip a preluat greşit şi i-a făcut cadou o minge lui Adrian Popa, care nu a izbutit să profite, fundaşul dinamovist revenind. În minutul următor, Popa a trimis o centrare bună, iar în minutul 27, Muniru şi Boldrin au fost periculoşi, fără să finalizeze.

Dinamo a comis multe erori în prima jumătate de oră şi nu a trimis niciun şut pe poartă, dar apoi a avut o evoluţie în creştere, pe fondul nesiguranţei arătate de defensiva oaspeţilor, mai ales la fazele fixe.

Rotariu a trimis cu capul peste poartă o minge centrată bine de Nemec (35).

Un minut mai târziu, Busuladzic a fost faultat şi arbitrul Ovidiu Haţegan a arătat penalty pentru gazde, iar Hanca a restabilit egalitatea, deşi Niţă ghicise colţul (37).

Dinamo a punctat din nou în al cincilea minut de prelungire al primei reprize, prin Nedelcearu, la o lovitură liberă care a surprins apărarea adversă.

Steaua a jucat slab la reluare. Tamaş şi Niţă, doi dintre cei mai buni oameni ai săi în acest sezon, au greşit grav în minutul 58, iar Nemec a profitat de nesincronizarea lor şi a majorat diferenţa.

Acelaşi Nemec a trimis slab cu capul în minutul 70. Pe contraatac, Lazăr a şutat din unghi, în minutul 73, dar Niţă a apărat.

Boldrin a ratat o şansă uriaşă în minutul 82, când a tras pe centrul porţii şi i-a permis lui Penedo să se remarce. La una din fazele următoare, Gnohere, intrat de puţin timp, a fost aproape de gol.

Brazilianul Boldrin a dedicat golul său echipei decimate în accidentul aviatic, el arătând un tricou negru cu emblema acestei formaţii.

Trebuie remarcat că Steaua nu înscrisese în precedentele două etape. De altfel, ultimele trei meciuri din Liga I au adus pentru stelişti un singur punct.

Antrenorul lui Dinamo, Ioan Andone, nu a putut conta în acest meci pe Antun Palic, răcit.

În clasament, Steaua este pe primul loc, cu 34 de puncte, devansându-le cu un singur punct pe CS Universitatea Craiova şi Viitorul Constanţa.

Dinamo este pe locul 5, cu 29 de puncte.

 

×
Subiecte în articol: dinamo steaua derby de romania