x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Chinul evitării retrogradării în ultimele 3 etape: Ori Dinamo, ori Voluntari 

Chinul evitării retrogradării în ultimele 3 etape: Ori Dinamo, ori Voluntari 

de Adi Munteanu    |    25 Apr 2024   •   06:00
Chinul evitării retrogradării în ultimele 3 etape: Ori Dinamo, ori Voluntari 
Sursa foto: Hepta

Final încins de sezon. În play-off Universitatea Craiova, Farul, CFR și Rapid  încearcă să prindă locurile 2-3. În schimb, în play-out cinci echipe luptă pentru cele 9 puncte rămase în joc pentru a evita retrogradarea. 

Ultimele etape din play-out-ul Ligii 1 au separat echipele în două. Oțelul, Hermannstadt, UTA, U Cluj  și Petrolul sunt scăpate de grijile retrogradării, în timp ce în subsol e pe viață și pe moarte. Performera este Botoșani, care era „la ani lumină” de salvare, a adunat 10 puncte din trei victorii și un egal cu ghinion. Acum e la loc de baraj, însă programul ultimelor 3 etape este extrem de greu, la Ploiești, acasă cu Voluntari și, în ultima etapă, la Galați. Dacă celelalte contracandidate nu vor avea un parcurs perfect, cu 3 victorii din 3, moldovenii ar avea nevoie de o singură victorie ca să scape de retrogradarea directă. Însă sunt două deplasări grele. Petrolul vrea să prindă barajul pentru Europa, iar pentru asta trebuie să treacă peste U Cluj în clasament. Oțelul merge însă la două capete: Cupa României și câștigarea play-out-ului, deci fie direct în Europa League, fie la două meciuri de Conference League. La ora disputării barajelor, echipa lui Dorinel Munteanu va fi disputat finala cupei cu Corvinul Hunedoara, iar în caz de victorie n-o va mai interesa barajul cu locul 3 din play-off, fiind deja calificată într-o competiție europeană superioară. Însă în caz că divizionara B Corvinul va produce surpriza și va cuceri a doua competiție a țării, îi trimit pe gălățeni la un baraj dificil, cu U Cluj sau Petrolul, plus încă unul cu Farul, CFR, Rapid sau Universitatea Craiova. 

Pe cine vor încurca/ajuta Hermannstadt și UTA

Lipsite de grijile retrogradării, dar și fără licențe să participe în cupele europene, Hermannstadt și UTA sunt doar arbitrii în play-out. UTA ar putea încurca pe Dinamo în ultima etapă, iar sibienii ar putea retrograda pe FCU Craiova 1948. De asemenea, cele două echipe neutre și fără obiectiv ar putea ajuta suferindele să evite retrogradarea directă.

„Sperăm să nu-i retrogradăm din nou”

Interesant va fi meciul U Cluj - Dinamo, din penultima etapă. Ambele vor avea nevoie de victorie, gazdele - pentru a nu fi depășite de Petrolul în clasament, în timp ce „câinii” pot retrograda direct în caz de înfrângere. Suporterii lui U Cluj, care sunt înfrățiți cu cei ai lui Dinamo, speră ca acest meci să nu fie, din nou decisiv, așa cum s-a întâmplat acum doi ani, când în urma barajului, U Cluj și-a retrogradat „frații”. Mai mult, regulamentul FRF spune că în barajul pentru Conference League nu pot participa echipe clasate sub locul 10 în play-out. Înaintea meciului de aseară de acasă, cu Poli Iași, disputat după închiderea ediției, U Cluj era pe locul 10, la egalitate de puncte cu Petrolul, locul 11, care joacă azi la Sibiu. Mai mult, la egalitate de puncte, ploieștenii sunt avantajați datorită rezultatelor directe. În consecință, U Cluj are nevoie de un punct în plus față de Petrolul. 

Cum își vor împărți cele 9 puncte rămase

Înaintea ultimelor 3 etape, mai sunt doar 9 puncte rămase de împărțit. Matematic, două victorii asigură salvarea de la retrogradare. De asemenea, din cele cinci echipe aflate în pericol, Voluntari are meciuri directe și cu Dinamo, și cu Botoșani, însă ambele în deplasare. În schimb, Dinamo are două meciuri din trei acasă. Însă în disputa directă Dinamo-Voluntari, care dintre ele câștigă, în weekendul care vine, o trimite în subsol pe cealaltă. 

Iată cum arată programul finalului de campionat: Dinamo - acasă cu Voluntari, deplasare la U Cluj și acasă cu UTA. Voluntari are deplasări la Dinamo și Botoșani și acasă cu U Cluj. Botoșani - la Ploiești, acasă cu Voluntari și, în ultima etapă, la Galați. Poli Iași - acasă cu UTA, deplasare la Sibiu și acasă cu Petrolul. Cel mai greu program îl are însă FC U Craiova 1948. Ajunsă principala candidată la retrogradare, echipa lui Mititelu are de jucat acasă cu U Cluj, la Arad cu UTA și, în ultima etapă, acasă cu Hermannstadt. Matematic, FC U se poate salva doar cu trei victorii. Totuși, este inexplicabilă prăbușirea acestei echipe, care la mijlocul campionatului regular visa la play-off, clasarea deasupra concitadinei Universitatea și chiar la cupele europene. La situația actuală a contribuie însă patronul Adrian Mititelu, care, încercând să fie și patron, și agent de jucători, și antrenor, pe modelul Gigi Becali, a răvășit omogenitatea lotului schimbând antrenorii pe bandă rulantă. Nici readucerea lui Eugen Trică nu a remediat situația și doar un miracol o mai poate salva de la retrogradarea în Liga 2.

În play-out,
FC Botoșani a obținut 10 puncte.
FC Voluntari -8,
Dinamo - 5 ,
Poli Iași - 4,
FCU Craiova - 3.

×