Fără accidente, Farul, CFR, Rapid, FCSB și CSU Craiova au asigurată prezența în play-off. În luptă rămâne doar locul 6, la care principalii favoriți erau înainte de Crăciun sibienii de la FC Hermannstadt, însă ciudata depunctare a echipei lui Măldărășanu, de 9 puncte!, i-a trimis până pe locul 9, la 8 puncte de Sepsi. Sibienii au contestat decizia Comisiilor FRF, iar litigiul ar trebui soluționat repede, pentru că mai sunt doar nouă etape din sezonul regular, iar lucrurile trebuie să fie clare. Desigur, FRF a mai stricat apele în trecut, când a retrogradat Rapidul după ce acesta disputase deja câteva etape în prima ligă.
CSU Craiova visează la titlu
Oltenii lui Mihai Rotaru au avut în această vacanță cea mai aprigă campanie de achiziții. Prima mișcare a fost aducerea ca antrenor principal a lui Eugen Neagoe, care a plecat de la U Cluj provocând un scandal în care s-a implicat și primarul Emil Boc. Din ce calitate s-a exprimat edilul Clujului, asta nu s-a spus, însă acesta l-a atacat dur pe „Geană”, acuzându-l că „a creat un război în oraș” și că în viitor va avea ușile închise pentru „trădarea pe care a comis-o abandonând pe U Cluj într-o situație grea, pe loc retrogradabil”.
Însă nici la Craiova nu va avea prea multă liniște. Fanii cer titlul, iar Neagoe a cerut întăriri pentru acest obiectiv. Primul transfer făcut la cererea lui Neagoe a fost al lui Ișfan, de la FC Argeș, pentru care Rotaru a dat 750.000 de euro, plus 20% dintr-un viitor transfer. Piteștenii au făcut o afacere bună, însă vor trebui să tragă tare pentru menținerea în Liga 1 fără cel mai bun jucător al lor. Ișfan a fost dorit și de FCSB, dar Rotaru a plusat, făcând o ofertă de nerefuzat.
Pe lângă presiunea publicului, Neagoe are de potolit și influența lui Sorin Cârțu în club. În ultima vreme, președintele CSU a tot agitat apele și în vestiar, și la nivelul conducerii, reușind să-i îndepărteze de la Craiova și pe Mirel Rădoi, și pe managerul Marian Copilu pe motiv că nu se consultau și cu el. Cum obiectivul stabilit este titlul, Eugen Neagoe a declarat doar că „Ar fi frumos, un vis împlinit dacă am reuși să aducem titlul la Craiova”.
Hagi, tot pe mâna tinerilor
La Constanța, Hagi a făcut curățenia de iarnă. A renunțat la câțiva jucători care nu l-au mulțumit în toamnă, cele mai importante nume fiind Gabi Torje și Romario Benzar, dar i-a făcut pe plac cumnatului Gică Popescu și l-a readus la Farul pe Nicolas Popescu, 20 de ani, fiul „Baciului” nejucând aproape deloc în exilul de la Voluntari. În ceea ce-l privește pe Torje, magia lui Hagi de a resuscita jucătorii nu a mai funcționat. Torje nu a reușit să intre în greutate și nu a contribuit cu nimic semnificativ la jocul echipei. Lent, previzibil, fără realizări, Torje a fost de multe ori o frână în jocul mult mai vioi al ansamblului gândit de Hagi. La fel s-a întâmplat și cu Romario Benzar. Ca și în cazul lui Torje, și Benzar plătește tribut perioadei în care a fost în străinătate când a fost mai mereu rezervă, atât la Lecce, cât și la Perugia. La revenirea în țară nu a mai fost același jucător și chiar Hagi l-a lăsat pe banca de rezerve. Totuși, imediat după despărțirea de Farul, Benzar a semnat cu UTA, în timp ce Torje își caută o echipă în liga a doua din Turcia.
Farul este lider și ar avea prima șansă la titlu. Cu o singură excepție - FCSB, tradiția spune că echipa care este lider de anul nou va fi și campioană în vară. Analizând jocul primelor 5 echipe în sezonul de toamnă, calculele duc spre o luptă în trei, Farul, CFR și Rapid, între ele putând intra și CSU Craiova. Între Farul și CFR este diferență de doar un punct în acest moment, însă Farul are un ascendent în fața clujenilor, i-a învins în tur la Cluj și, chiar în primul meci din ianuarie, peste două săptămâni, au meci direct, la Constanța. Uitându-ne și pe statistici, Hagi este un adversar greu „acasă”. Nu a fost învins în acest sezon pe teren propriu, având și un golaveraj foarte bun, 24 de goluri marcate și doar patru primite, în timp ce CFR Cluj obișnuiește să primească goluri în deplasare.
Fără antrenor, FCSB este ca și ieșită din cursă
Ultimele mișcări la FCSB sunt din nou surprinzătoare. Fără un antrenor cu licență, Mihai Pintilii nu are dreptul să dea indicații pe teren, fără achiziții de jucători, dar cu câteva concedieri, FCSB nu poate emite pretenții. În plus, Gigi Becali intenționează să-l vândă în Germania și pe Cordea, cel mai în formă jucător al echipei în toamnă, care a suplinit și locul lui Olaru cât acesta a fost accidentat. De altfel, chiar Mihai Stoica recunoștea că obiectivul patronului nu este neapărat titlul, ci participarea în grupele cupelor europene, unde jucătorii să capete vizibilitate în vederea unor viitoare transferuri. Pe lângă asta, programul ultimelor 9 etape este foarte dificil: deplasări la Sibiu, Constanța, CFR Cluj și Voluntari și meciuri grele pe teren propriu cu CSU Craiova, Sepsi sau Petrolul. Diferența din acest moment până la locul 2 e de 6 puncte, însă cu înfrângeri la Farul și CFR, indiferent de înjumătățirea punctelor la intrarea în play-off, FCSB ar fi departe. Dar departe ar putea fi și de cupele europene. Eliminată din Cupa României, FCSB ar trebui să fie suporter al CFR-ului la câștigarea Cupei, care ar trimite locul 3 în preliminariile Conference League și locul 4 în baraj cu locul 7 pentru Europa. În caz contrar, FCSB poate rata cupele europene în acest an.
Hagi: „Cât suntem acolo, ne gândim la tilu”
Petrescu: „Pentru titlu lupta va fi între cinci echipe”
Neagoe: „Titlul la Craiova ar fi un vis frumos”
Mutu: „Nu ne gândim încă să fim campioni”
Fără licență, Pintilii are sarcina să găsească o cale de mijloc între pregătirea echipei și directivele patronului