Miercuri a fost ziua altor prezentări la Steaua. După ce Gigi Becali l-a pre-zentat la palatul din Aleea Alexandru pe noul preşedinte, Helmuth Duckadam, portarul legendar de la Sevilla a făcut acelaşi lucru, la stadionul din Ghencea, cu noul antrenor principal, Ilie Dumitrescu. Acesta a anunţat şi numele antrenorului său secund, în persoana fiului fostului selecţioner Anghel Iordănescu, Eduard. Acesta a avut o scurtă carieră de fotbalist, a absolvit şcoala de antrenori, iar în ultima vreme s-a remarcat ca şi clubber ori prin ceva apariţii în paginile ziarelor mondene. Dumitrescu a anunţat că preparator fizic va fi un italian, iar antrenor cu portarii va rămâne Martin Tudor. Gigi Becali a anunţat că Dumitru Dumitriu va fi şeful Centrului de Copii şi Juniori şi că poartă discuţii cu Miodrag Belodedici, pentru a-l coopta în stafful Stelei. "Nu mă interesează oferta Stelei", a anunţat Belo.
"Am încredere deplină în jucători, vreau să pun în slujba clubului experienţa acumulată ca jucător şi ca antrenor. Eu nu sunt angajat, sunt colaborator, am venit să ajut Steaua", a precizat noul tehnician al "roş-albaştrilor", cel care, practic, s-a autopropus în Ghencea. "La 30 de ani mi-am dorit să mă retrag de la Steaua, nu puteam să-mi închei cariera decât la Steaua, nu vreau să sensibilizez pe nimeni, vreau să spun că e o emoţie pe care o simt doar aici, a doua mea familie. I-am spus, vin să ajut Steaua, nu voi semna un contract ca antrenor, nu vreau să profit de această situaţie şi să cer bani. Voi veni pe un contract simbolic pe un an, am venit pentru Steaua, pentru tot ce înseamnă culorile acestui club, vreau să ajut Steaua, vreau să continuu începutul de drum realizat de Piţurcă." Ilie Dumitrescu şi-a continuat declaraţiile prin care a încercat să-şi sublinieze independenţa, dar şi să-l laude pe suporterul de la lojă: "Am văzut o schimbare în comportamentul lui Gigi Becali, am văzut o implicare financiară. Nu sunt avocatul lui Gigi Becali, mai ales că nu voi lua nici un cent de la acest club, dar am văzut o schimbare la el, cu excepţia unei singure declaraţii când a zis că echipa o să câştige cu 2-0 şi că Tătăruşanu a greşit la un gol, am văzut sprijin total din partea lui. Piţurcă a avut toate condiţiile, nici Hagi, nici Lăcătuş nu au avut condiţiile astea".
Ce caractere! Martie 2010 - Ilie : "Nu pot lucra cu Gigi". Gigi: "Ilie nu are ce căuta la Steaua"
Fost jucător de mare valoare, care se numără printre monştri sacri ai fotbalului românesc, Ilie Dumitrescu are, până la această oră, o carieră de antrenor mai degrabă hazlie. Oarecum în ton cu această carieră mai degrabă fugitivă, Ilie Dumitrescu şi-a schimbat în foarte puţin timp şi discursul vizavi de noul său patron, Gigi Becali. Iată ce spunea fostul internaţional în martie 2010, atunci când antrenorul Stelei era Mihai Stoichiţă şi se vorbea despre o schimbare pe banca tehnică a "roş-albaştrilor": "Nu se pune problema să lucrez la Steaua. Nu îmi doresc, dar nici nu pot lucra cu Gigi Becali. Nu am cum să îmi doresc acest post. Nu mă interesează postul de antrenor la Steaua", declara Dumi-trescu la Digisport, acolo unde a activat ca analist. Imediat, la timpul respectiv, venea şi replica lui Becali: "Ilie nu are ce să caute la Steaua. Să rămână şi să comenteze fotbalul de la televizor, acolo se pricepe el bine de tot! Auzi, nu lucrează el cu Becali... Păi, eu n-o să mai lucrez cu el!", a tunat Gigi la GSP TV. Cu un an înainte, Ilie Dumitrescu, care s-a lăsat de fotbal din senin, când avea doar 29 de ani, avea cu totul alte planuri: "Nu mai vreau să fiu antrenor. Îmi place ipostaza mea de acum, la costum, cravată, pantofi şi să analizez fotbalul. Vreau să fac o carieră în televiziune ca specialist al fenomenului".
Pierde şansele la titlu, demisionează
Ilie Dumitrescu i-a răspuns lui Emeric Ienei, care spune că gestul său este unul de supunere dacă vine la Steaua doar pe baza unui contract simbolic. "Nu a fost un gest de supunere, este un lucru pe care eu îl simt, iar pe un vis nu poţi să pui un preţ. Daţi-mi dreptul să-mi îndeplinesc un vis, să fiu antrenorul Stelei", a spus Ilie, care şi-a anunţat şi obiectivul: "Va fi o misiune grea pentru mine, pentru că vin după Victor Piţurcă, un antrenor cu performanţe, un mit pentru Steaua. Dar pentru mine locul doi este un eşec. În momentul în care Steaua cu mine pe bancă nu va mai avea şanse la titlu, eu îmi voi da demisia. Sunt dator acestui club şi voi face totul pentru Steaua. Pentru mine obiectivul principal este câştigarea campionatului".
Antrenor instabil
A pregătit opt echipe în Grecia, dar la nici una dintre ele n-a stat mai mult de o jumătate de sezon, experienţă pe care a repetat-o în Cipru, la Alki Larnaca şi la Apollon Limassol, dar şi la trei echipe din România, Oţelul Galaţi, FC Braşov şi FCM Bacău. În privinţa carierei de antrenor în Grecia, lucrurile devin interesante. Într-o profundă criză financiară la vremea respectivă, cu vedeta Demis Nikolaidis, care preluase clubul şi care avea mari probleme cu legea, AEK Atena l-a instalat pe antrenorul Ilie Dumitrescu. Nu a rezistat decât în perioada februarie-iunie 2004. La începutul lui 2005, Ilie ajungea la micuţa Aigaleo Atena, acolo unde a rămas tot două luni. În iunie 2005 semna pentru un an cu Akratitos. A demisionat la începutul lunii octombrie, după o remiză acasă, 0-0, cu Ionikos. În februarie 2006, după o experienţă de circa o lună la Kallithea, Ilie Dumitrescu semna pentru PAOK Salonic. În octombrie, după o remiză pe teren propriu, 1-1, contra modestei Apollon Kalamaria, contestat puternic de suporteri, Ilie a demisionat. Punctul culminant l-a atins în august 2009, la codaşa Panthrakikos. A fost demis după prima etapă, 1-2 acasă contra celor de la Iraklis Salonic.
Protest tăcut
Suporterii stelişti au anunţat că nu se vor prezenta la meciul Stelei de luni, cu Victoria Brăneştii. "Singurul motiv pentru care s-a decis suspendarea protestului faţă de conducerea clubului a fost faptul că proiectul propus de Victor Piţurcă ne dădea garanţia că este benefic pentru Steaua; aşa cum a mai fost precizat în repetate rânduri, proiectul domnului Piţurcă era unul de viitor şi atingea principalele probleme menţionate de suporteri de-a lungul timpului, de la promovarea fostelor glorii până la dispariţia nepotismului, susţinerea profesionalismului în cadrul clubului şi, poate cel mai important, minimalizarea rolului distructiv pe care îl are creditorul clubului atunci când se implică în mod direct la echipă", se arată în comunicatul AISS. De altfel, pe site-ul fanilor, fcsteaua.ro, sub titlul "Inamicul public numărul 2", se scrie "Următorul antrenor al Stelei, după tot ce s-a întâmplat, nu poate fi decât un sclav. Pentru că întotdeauna se va găsi o jigodie istorică, operată de caracter, care să-i mai dea o gură de oxigen dictatorului dement".
Duckadam, la Palat
La primele ore ale zilei, Gigi Becali a convocat presa la Palat pentru a-şi prezenta subordonatul pe linie politică, Helmuth Duckadam, membru PNG, în funcţia de preşedinte al clubului Steaua. "Seara târziu m-a sunat domnul Becali şi m-a întrebat dacă vreau să vin preşedinte la Steaua. N-am putut să-l refuz. Am aşteptat această propunere, poate nu de preşedinte, dar ceva în cadrul clubului, de peste 15 ani. Sunt mândru de acest moment, mă bucur şi sper ca împreună cu staful tehnic să readucem Steaua în Liga Campionilor şi spectatorii să vină cu plăcere la stadion. Pentru mine a fost o propunere neaşteptată, pentru că eu îmi făcem alte planuri, voiam să plec cu familia pentru un an de zile în Statele Unite. Dar din această clipă încerc să ajut Steaua, pentru că Steaua mi-a dat ce sunt astăzi", a spus eroul de la Sevilla 1986. El a menţionat că va avea o relaţie bună cu Gigi Becali pentru că ştie să îşi respecte "şefii ierarhici".