x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Joaca de-a selecționerul

Joaca de-a selecționerul

de Adi Munteanu    |    26 Noi 2021   •   07:50
Joaca de-a selecționerul

Mai sunt câteva zile din angajamentul lui Mirel Rădoi cu Federația Română de Fotbal și nu se știe sigur dacă acesta va accepta sau nu o prelungire a înțelegerii. Declarațiile doar par a fi ferme, lăsând loc speculațiilor. Suporterii naționalei l-ar vrea în continuare pe Rădoi mai mult de teama că un nou selecționer va bulversa din nou lotul care, cât de cât, începuse să se omogenizeze.

 

Conducerea FRF „se arată foarte preocupată de rezolvarea situației pe banca tehnică a echipei naționale”, sună, în același limbaj de lemn, un comunicat al Federației Române de Fotbal. În realitate Răzvan Burleanu este „foarte preocupat” doar de obținerea unui nou mandat de președinte. Restul este doar rumeguș în ochii suporterilor. Surse din FRF ne-au spus că Rădoi și Burleanu s-au certat „foarte tare” după meciul cu Islanda, din cauza lui Mihai Stoichiță, care „s-a băgat prea mult în seamă, peste capul lui Mirel”. „Ori eu, ori el”, i-ar fi strigat Rădoi lui Burleanu. Cum acestuia nu-i convine un scandal în acest moment, în vară fiind alegeri pentru șefia Federației și are nevoie de sprijinul lui Stoichiță, șeful FRF a apelat la o diversiune: împăcarea cu „Generația de Aur”.

 

I-a propus preluarea naționalei lui Hagi, deși știa că va fi refuzat

 

Prima diversiune: contactarea liderului „Generației de Aur”, Gheorghe Hagi. L-a invitat la București, i-a propus să preia banca naționalei și dezvoltarea propriului proiect, deși era clar că „Regele” nu va accepta. Ar fi însemnat bulversarea proiectului de la Farul Constanța în care acesta a investit mulți bani, dincolo de faptul că este proiectul lui de suflet. După câteva ore de discuții s-a ajuns la concluzia cunoscută de dinainte: Hagi nu poate. Ar exista un conflict de interese, ar trebui să lase totul baltă la Farul și Hagi ar mai trebui să facă față și ulterioarele discuții subiective vizavi de selecție, gen „bagă jucători numai de la Viitorul”. Doar că Hagi și-a dat seama de diversiune și a povestit el despre întâlnirea cu Burleanu, înainte ca șefii FRF să emită un comunicat pompos în care să se laude că „au dispărut divergențele cu inamicii din Generația de Aur”. 

 

Discuții, tot la mișto, cu Răzvan Lucescu

 

A doua diversiune: contactarea lui Răzvan Lucescu, chiar la Salonic. De data asta, ca să fie ei primii, Burleanu și Stoichiță au anunțat cu o zi înainte, pe surse, deplasarea în Grecia pe un site apropiat FRF. Știau de la bun început că vor fi refuzați, însă nu se așteptau la reacția vehementă, ulterioară, a lui Răzvan Lucescu chiar din sediul clubului. Totuși, Burleanu va trece ușor și peste asta: „Din păcate, nici Răzvan Lucescu nu poate onora invitație FRF de a prelua banca naționalei”. 

 

De la „Un fleac, i-am ciuruit”, la „Eu respect Generația de Aur”

 

Cum s-a metamorfozat conflictualul Răzvan Burleanu în ultimele luni? În ultimii ani acesta i-a jignit în mai multe rânduri pe componenții echipei de la Mondialul din SUA ’94. Acum, brusc, caută „un dialog deschis” cu aceștia, încercând să-i recruteze unul câte unul. Scopul este același: are nevoie de legitimitatea acestora pentru obținerea celui de-al treilea mandat de președinte FRF și să facă uitată o declarație mai veche, pe care însuși Burleanu a făcut-o: „Două mandate de președinte la FRF sunt suficiente, cine vrea mai multe, înseamnă că are niște interese ascunse”. Acum are alt discurs. Spune că este nevoie de continuitate, pentru „desăvârșirea proiectelor începute”. Tocmai de aceea insistă, cam cu jumătate de gură, că este necesar ca Mirel Rădoi să continue. Dar nu-l interesează neapărat ca Rădoi să rămână selecționer, ci rostirea întruna a cuvântului „continuitate”. Pentru că este în campanie electorală, iar acest cuvânt este motto-ul în orice discurs al său.

Sursele noastre din FRF ne-au spus că echipa Burleanu-Stoichiță are deja stabilit numele celui care va prelua banca tehnică, însă așteaptă momentul cel mai potrivit în care desemnarea să fie cu adevărat o lovitură de imagine. Atunci, actualul și viitorul șef de la Casa Fotbalului se va putea lăuda că „am fost deschis, transparent, v-am ascultat toate propunerile, am negociat cu toți și, iată, vi l-am adus pe cel mai bun pe care-l puteam aduce”. Că va fi Bölöni, Adrian Mutu, Dan Petrescu, Edward Iordănescu, Nicolae Dică sau tot Mirel Rădoi, oricare dintre ei va fi „cea mai bună variantă pe banca naționalei României”. Apoi se va lăuda cu organizarea EURO 2021, cu construcția celor trei stadioane noi, cu faptul că tânărul Enes Sali va putea juca doar sub tricolorul nostru... Nimic însă despre promisiunile făcute în urmă cu șapte ani, rostite din nou acum trei ani și rămase promisiuni. Le va rosti din nou și anul viitor fără să clipească și din nou vor fi tot promisiuni. „Proiectul vieții mele și al mandatului meu este crearea unor centre de excelență regionale la nivel de copii și juniori. Într-un an vom avea o bază de selecție la nivel juvenil care va fi baza naționalelor U15, U17, U19”, spunea Răzvan Burleanu în martie 2014. Marile naționale de succes promise în urmă cu șapte ani, ajunse acum la „maturitatea de a purta tricoul naționalei” au pierdut rușinos în mai multe rânduri cu scoruri de 5-0, 6-0 sau 7-0. Singurul succes, cel de la EURO 2019 U21 nu este meritul FRF, jucătorii fiind majoritar produși de Centrul de Excelență al lui Gheorghe Hagi, de la Ovidiu. Pentru că centrele de excelență regionale nu doar că nu există, nici măcar nu există un proiect de înființare a lor.

În ceea ce privește performanțele echipelor mari, probabil că nu se va rosti niciun cuvânt că s-au ratat calificările la Campionatul Mondial și înfrângerea cu Albania de la Euro 2016.


15 era în 2014 locul naționalei României în clasamentul coeficienților UEFA. În spatele nostru erau Austria, Norvegia, Polonia, Sebia, Danemarca, Suedia sau Croația. În 2021, naționala noastră ocupă locul 28 și toate naționalele enumerate sunt acum în fața noastră.

×