Finanţatorul grupării Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, susţine, pe blogul său personal, că Primăria dă în continuare dovadă de rea-credinţă în relaţia cu clubul, chiar dacă începând cu etapa a IV-a formaţia olteană va disputa din nou partidele de pe teren propriu pe stadionul Ion Oblemenco.
"Gestul meu de a juca o bună perioadă de timp la Severin s-a vrut a fi şi un semnal de alarmă la adresa craiovenilor, dar în special a celor care conduc Craiova, deoarece Universitatea Craiova reprezintă în primul rând acest oraş. Se pare, totuşi, că acest gest nu i-a impresionat pe cei care conduc oraşul, însă i-a întristat pe cei care iubesc echipa. În acest moment nu există un pact între club şi Primărie, deoarece Primăria încă dă dovadă de rea-credinţă în relaţia cu Universitatea. Sper, totuşi, ca în viitorul apropiat, cei care conduc oraşul să realizeze că a venit momentul să înceteze această atrocitate", menţionează finanţatorul.
"Am luat decizia ca Universitatea Craiova să se reîntoarcă pe Ion Oblemenco. Motivul acestei răsturnări de situaţie îl constituie dorinţa arzătoare a majorităţii covârşitoare a suporterilor Ştiinţei. Chiar dacă încă în oraş mai există oameni care doresc răul acestei echipe şi continuă s-o saboteze prin orice mijloace, atât prin propaganda media, cât şi prin acţiuni administrativ-juridice, am decis să-mi asum toate riscurile şi să readuc echipa pe vechiul Central", a adăugat Adrian Mititelu.