Preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a anunţat că nu mai doreşte să-l vândă pe golgeterul echipei, brazilianul Junior Moraes, deşi Rapidul a insistat pentru el. "Au fost discuţii multe, dar am stat şi m-am gândit că banii se cheltuiesc şi echipa poate suferi.
De ce să avem probleme? Prin urmare, suntem în discuţii avansate cu un atacant şi mai bun decât Moraes. Nu ştiu cine e, am dat o temă în lucru. Până vineri sper să îl putem legitima. Vreau să stabilesc eu un record la Bistriţa: să retrogradeze Steaua sau Dinamo înaintea Gloriei", ne-a declarat Jean Pădureanu. Acesta a mai spus că e mulţumit de colaborarea cu antrenorul Laurenţiu Reghecampf şi că îi dă credit până la finele contractului. "În acest campionat, toate jocurile sunt foarte grele, imprevizibile. Depinde şi de şansă, de ziua pe care o prinde echipa. Ne-am fixat ca obiectiv locul 8, am luat în considerare bugetul clubului, valoarea lotului. Cred că ni s-ar potrivi foarte bine şi avem speranţe că-l vom obţine".Bilete scumpe
Clubul Rapid a pus în vânzare, încă de marţi, biletele de intrare la partida de pe teren propriu cu CFR Cluj, cel mai ieftin costând 15 lei. Preţurile biletelor sunt următoarele: 50 lei - Tribuna 0, 25 lei - Tribuna I, 20 lei - Tribuna a II-a, 15 lei - Peluza a II-a. Casele de bilete de la Stadionul Giuleşti sunt deschise între orele 10:00 şi 17:00. Rapid joacă mâine, de la 20:30, pe teren propriu, cu campioana CFR Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 7-a a Ligii I. "Fanii ne pot purta spre victorie contra CFR-ului", a spus Şumudică.