x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern O lună până la meciurile decisive din Liga Națiunilor

O lună până la meciurile decisive din Liga Națiunilor

de Adi Munteanu    |    22 Aug 2022   •   07:25
O lună până la meciurile decisive din Liga Națiunilor

Peste 30 de zile, naționala României va fi din nou în focul meciurilor decisive. Cum nici măcar teoretic nu mai putem obține primul loc în grupă, obiectivul a rămas supraviețuirea în Liga B a Ligii Națiunilor.

 

 În ultimele două dispute din Grupa 3, cu Finlanda (în deplasare, pe 23 septembrie) și cu Bosnia (acasă, pe 26 septembrie), este obligatoriu să obținem 6 puncte, în caz contrar, în ediția viitoare a Ligii Națiunilor vom juca în grupe cu Luxemburg, Feroe sau Kosovo, în Liga C a Europei.

Preocupați de cupele europene, unde echipele noastre au călcat mai degrabă strâmb, am uitat că peste o lună naționala lui Edi Iordănescu are programate ultimele două meciuri din grupă. Calculele sunt simple. Dacă nu învingem în Finlanda în primul meci avem mari șanse să retrogradăm în Liga C. Mai mult, dacă pierdem în Finlanda nu mai avem nicio șansă să ne salvăm de la retrogradare. Pe scurt, principalul nostru adversar este Finlanda, singura echipă pe care o putem trimite sub noi în clasamentul grupei. Însă chiar dacă vom învinge la Helsinki, tot ne trebuie un rezultat bun, cel puțin un egal, cu Bosnia & Herțegovina în ultimul meci, pentru a ne salva. Dar toate aceste calcule depind obligatoriu de o victorie în Finlanda. În cazul unei înfrângeri, ultimul meci va fi doar unul de palmares, România fiind deja retrogradată matematic.

Stoichiță o întoarce ca la Ploiești

Considerat de majoritatea suporterilor, a multor oameni de fotbal drept „artizanul dezastrului de la națională”, Mihai Stoichiță, poreclit „Mintea creierului cenușiu”,  și-a schimbat discursul. Nu mai seamănă niciun cuvânt din ce spunea când s-au refuzat condițiile lui Ladislau Bölöni de revenire pe banca naționalei. „Din păcate, Loți nu vrea să garanteze locurile 1-2 în Liga Națiunilor, iar la echipa națională este nevoie de rezultate imediate. Nu este timp de reconstrucție, de experimente, de luat de la zero”, explica, la vremea aceea, Stoichiță nenumirea lui Bölöni. 

Realitatea ulterioară a demonstrat că n-am avut parte nici rezultate, nici de reconstrucție, ci doar de o cârpeală însoțită de vorbe pompoase și promisiuni fără acoperire. Golaverajul primelor patru meciuri disputate în luna iunie spune totul: un gol marcat și șase primite. Singurul gol a fost marcat în victoria norocoasă cu Finlanda, un meci în care selecționata lui Iordănescu jr s-a chinuit îngrozitor. Acum, același Stoichiță nu mai pune în discuție demiterea antrenorului, ci, dimpotrivă, îi acordă „sprijin total” chiar dacă vom ajunge în Liga C europeană. „Edi are sprijin total din partea noastră. Nu cred că ar fi cazul să dai un antrenor afară după niște rezultate, dacă munca pe care o face te mulțumește. Edi va continua indiferent de rezultate, pentru că modul lui de lucru este profesionist. Edi a avut anumite supărări, dar i-am zis că așa e la fotbal. Nu ne-a spus de ce e supărat. Sigur că Edi va dori să continue”, a declarat același Mihai Stoichiță, uitând declarațiile de la începutul anului.

În realitate, FRF nu l-a vrut niciun moment pe Bölöni la națională

Circul făcut de Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță cu alegerea succesorului lui Mirel Rădoi este acum tot mai limpede. Atât „negocierile” cu Dan Petrescu, Răzvan Lucescu și Ladislau Bölöni au fost praf în ochi. Cum spunea Toma Caragiu în urmă cu 50 de ani, „Concursul este joi, dar postul e deja ocupat de marți”, așa s-au petrecut lucrurile și la FRF. Restul, cum că Edi Iordănescu a refuzat un contract bănos în zona arabă pentru a prelua „patriotic” naționala României, se încadrează în același circ ieftin. Iar rezultatele s-au văzut imediat: Muntenegru-România 2-0, Bosnia & Herțegovina - România 1-0, România - Muntenegru 0-3. Cum am mai spus, victoria de acasă cu Finlanda este irelevantă și norocoasă. 

Edi Iordănescu, cel mai slab bilanț 

Actuala națională are cel mai slab bilanț din istorie, iar acest bilanț s-ar putea chiar înrăutăți, dacă Iordănescu jr nu se întoarce cu o victorie din Finlanda. Mai mult, în afară de retrogradarea matematică în Liga C, va urma și o prăbușire catastrofală în clasamentul coeficienților UEFA și FIFA, situație în care vom ajunge în aceeași urnă valorică cu Armenia, Kosovo, Belarus, Luxemburg, Estonia sau Feroe. Însă și unele dintre aceste naționale ne-au făcut zile negre în ultima vreme.

„Nu este nimic pierdut. Așa cum am mai spus, Edi Iordănescu are sprijin total din partea noastră. E un vis de a te califica. Cred că primul meci e cel mai important, cu Finlanda, pe care trebuie să-l câștige. E normal să fie puțin tensionat, pentru că știe cât de important este acest meci. Dacă vom câștiga cu Finlanda, va fi altfel”.

Mihai Stoichiță, director tehnic al echipelor naționale

×