x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Oțelul Galați a anunțat primele patru transferuri pentru sezonul 2024-2025

Oțelul Galați a anunțat primele patru transferuri pentru sezonul 2024-2025

de Redacție Jurnalul    |    08 Iun 2024   •   16:00
Oțelul Galați a anunțat primele patru transferuri pentru sezonul 2024-2025
Sursa foto: SC Otelul Galati

Oțelul Galați, echipa din prima ligă de fotbal masculin condusă de Dorinel Munteanu, a anunțat vineri noile transferuri ale clubului. În total patru jucători noi au semnat cu clubul care a încheiat sezonul 2023-2024 pe locul 8.

Mijlocașul central Cristian Chira, om de bază în echipa Unirii Dej care în primăvara anului trecut ataca promovarea în Superligă, a devenit jucător al Oțelului, el semnând încă din iarnă cu echipa roș-alb-albastră.

Mihai Octavian Cristian Chira, 22 de ani, a fost coleg cu golgheterul SC Oțelul Galați Alexandru Pop în formația Unirii Dej care în primăvara lui 2023 a avut până pe final de Liga 2 șanse de promovare în primul eșalon. El a continuat la Dej și după ce Alex s-a transferat la Galați, aici unde avea să devină principalul marcator, iar în iarnă, când a intrat în ultimele șase luni de contract, și-a dat semnătura pe o înțelegere pe un an cu gruparea gălățeană, cu opțiunea de prelungire.

Portarul Iustin Alin Popescu, care și-a încheiat relațiile contractuale cu gruparea de Liga 2 Chindia Târgoviște, a semnat pe doi ani cu SC Oțelul Galați. Iustin se află deja la Galați, sub comanda managerului tehnic Dorinel Munteanu, și va merge de duminică, alături de lotul roș-alb-albastru, în cantonamentul de la Vatra Dornei.

El a semnat cu SC Oțelul Galați un contract valabil până la data de 30 iunie 2026.

Fundașul dreapta Mihai Adăscăliței a semnat și el vineri prelungirea contractului cu SC Oțelul Galați până la finele stagiunii 2024-2025. El a revenit acasă în urmă cu doi ani și jumătate, punând umărul la revenirea roș-alb-albaștrilor în Superliga.

Ultimul anunț făcut de gălățeni este cel al transferului experimentatului mijlocaș central Neluț Roșu, ultima dată la Dinamo București. Acesta a semnat un contract cu SC Oțelul Galați care se va întinde până la 30 iunie 2026.

Crescut la Academia de Juniori a lui CFR Cluj, Roșu a mai activat la Concordia Chiajna, FC Botoșani, apoi la prima echipă a clubului CFR Cluj, dar și la FC Viitorul Constanța, Levski Sofia, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaș, UTA Arad, FC Voluntari și Dinamo București. În stagiunea 2023-2024, în tricoul lui Dinamo, a disputat 23 de partide de campionat și 2 de Cupa României.

Roșu este unul dintre cei mai experimentați mijlocași români din Superliga, cu peste 200 de meciuri jucate în eșalonul de elită, și cu prezențe în cupele europene în perioada în care reprezenta trupa bulgară Levski Sofia.

Roșu este campion al României cu Viitorul Constanța în 2017 și câștigător al Cupei României cu CFR Cluj în 2016.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: oţelul galaţi transferuri