x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Rapidiștii fac poze cu două clasamente

Rapidiștii fac poze cu două clasamente

de ​​​​​​​Adi Munteanu78    |    20 Sep 2022   •   07:45
Rapidiștii fac poze cu două clasamente
Sursa foto: Hepta

Dacă ne întoarcem cu doar câteva săptămâni în timp și ne amintim ce așteptări sau certitudini aveau microbiștii înaintea începerii sezonului, observăm că nimic nu se potrivește cu realitatea de acum. 90% din păreri erau că Liga 1 va fi dominată clar de CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova, iar play-off-ul va fi completat de încă trei echipe ca să facă figurație. Poate Sepsi, poate Farul, poate Botoșaniul, eventual o surpriză din partea Rapidului sau a Craiovei lui Mititelu. 

A fost nevoie de doar 11 etape în Liga 1 ca să se dea peste cap toate previziunile amatorilor. Bănuia cineva pe 15 iulie, când a început sezonul că lideri detașați ai clasamentului vor fi Farul și Rapid? Nici cei mai înfocați suporteri nu visau așa ceva. Nici acum parcă nu le vine să creadă. Desigur, campionatul este lung, se pot petrece multe, însă Rapid și Farul sunt deja cu un picior în play-off. Rămâne de văzut dacă favoritele ultimilor ani își vor reveni.

În Giulești se cere deja titlul

Suporterii Rapidului deja visează cu ochii deschiși. „Suntem pe locul 1, Dinamo se duce în Liga 3, steluța lui Gigi e departe rău, iar Steaua nu poate promova în prima divizie. Fără acești dușmani, Rapid ia titlul! Ce bucurie mai mare să avem?”, a scris un fan rapidist. Și are tot dreptul să viseze. Se uită pe clasament și vede că Rapid are 8 victorii din 11 meciuri, a încins FCSB, este neînvinsă pe teren propriu, în Giulești se joacă cu stadionul plin și, mai mult, echipa lui Adrian Mutu face și spectacol. 

„Vedeți ce înseamnă o echipă a lui Hagi cu suporteri?”

Mișcarea pe care Hagi a făcut-o cumpărând Farul Constanța își arată acum roadele. Hagi avea la Viitorul tot ce-și dorea. Avea talente la toate echipele, condiții, stabilitate, liniște. Nu-l deranja nimeni. N-avea însă suporteri. Suporterii voiau numele Farul, nu Viitorul. Acum Hagi are și fani, iar el îi răsplătește cu rezultate și îi face să creadă în titlul de campioană, primul titlu sub numele Farul. Chiar președintele clubului, Gică Popescu, a declarat: „Vedeți ce înseamnă o echipă a lui Hagi cu suporteri? Gică a reușit să facă din Farul din nou o echipă a întregii Dobroge. Acum nu ne mai lipsește decât un stadion în Constanța, nou și modern. Atunci să vedeți Farul! Farul cel mare. Sperăm ca acest lucru să se realizeze în 2-3 ani”. 

Fără bani, greviști, neînvinși

FC Hermannstadt a promovat în acest an cu probleme financiare nerezolvate încă de anul trecut. În insolvență, fără stadion, în pericol de faliment, părea echipa care va lua calea Academicii Clinceni și a Mediașului, însă mult mai devreme. Și totuși Marius Măldărășanu a reușit să mobilizeze jucătorii și să joace și fără bani. Cum a făcut asta probabil nici el nu poate explica. Totuși, Hermannstadt este singura echipă neînvinsă din Liga 1, pe locul 3 și poate visa și ea la play-off. S-a achitat o mare parte din restanțele către jucători și se speră ca în câteva luni să poată juca și pe stadionul din Sibiu. 

Dan Petrescu s-a plictisit de Cluj

În timp ce Farul, Rapid și FC Hermannstadt sunt surprizele plăcute ale campionatului, la polul opus este chiar campioana CFR Cluj. Echipa lui Dan Petrescu a dezamăgit și în cupele europene, și în Liga 1. Sunt tot mai multe voci care-i cer demisia, iar răbdarea lui Nelu Varga pare să fie pe terminate. „Pe Dan Petrescu l-a adus exclusiv pentru Liga Campionilor. Pentru banii de acolo. Nici Europa League nu ne mulțumește. I-a făcut toate poftele, i-a adus toți jucătorii pe care i-a dorit. Dar rezultatele nu că au întârziat. N-au venit deloc, iar datoriile s-au tot rostogolit peste club. Însă nici Petrescu nu mai vrea la CFR. Încă din iarna trecută ar fi vrut să plece ori la națională ori la o echipă din Golf”, ne-a spus o sursă din club. 

Între Dan Petrescu și Nelu Varga a mocnit un conflict până la meciul din Conference League, pierdut în fața turcilor de la Sivasspor, când tribunele i-au cerut demisia, iar antrenorul a răbufnit acuzând conducerea clubului. „Nu are rost să mai stau! Să vină altul și să câștige Champions League. Nu se mai poate continua cu aceste scandări. Clubul trebuie să mă susțină 100%. Altfel nu putem continua. Eu vorbesc mereu în față. Știți cine vorbește pe la spate... Indiferent ce se va întâmpla voi rămâne în istoria clubului ca cel mai bun antrenor. Nu-mi va lua nimeni rezultatele. Nu mi-e frică de nimeni!”, a declarat el. În replică, patronul l-a acuzat la rândul lui pe Dan Petrescu. „Bate câmpii! I-am făcut absolut toate poftele și singurul lucru care mă interesa erau rezultatele. Dragostea cu sila nu se poate face! Până acum, nici măcar salariul lui nu și l-a câștigat din performanțele acestui sezon. Dacă ne raportăm la bugetul clubului, e o discrepanță serioasă între ce a adus prin rezultate și ce cheltuim. Firește că sunt nu nemulțumit, ci foarte nemulțumit! Cum să mă simt altfel când am băgat atâția bani în jucători și ajungem să ciuca bătăilor în Conference League”, a spus Nelu Varga.

Nici la FCSB nu e liniște

Și soarta lui Dică atârnă de un fir de ață. Gigi Becali a anunțat că se va implica tot mai mult la echipă. „Nu vreau să pierd bani. Deocamdată echipa este pe plus, dar nu vreau să ajung pe minus. I-am zis lui Dică să facă o echipă cu Omrani și Compagno împreună pe teren și să-i facă să joace bine. Sunt valoroși, trebuie să joace amândoi. Asta e ceea ce o să fac. Sunt prea valoroși și vor fi pe teren după pauza provocată de națională”, a declarat patronul FCSB, fapt care l-a deranjat pe Dică, care este deja la a treia schimbare de sistem de când a venit la echipă și a dat impresia că ar cam pleca de la FCSB.

×
Subiecte în articol: rapid bucuresti