Cel de-al treilea turneu din circuitul BCR Tenis Partener Platinum va avea loc în perioada 22-25 iulie la Arad. Competiţia reuneşte la start peste 200 de jucători amatori de tenis, cumulând peste 200 de meciuri în cele patru zile rezervate întrecerii.
Pe lângă competiţia propriu-zisă, organizatorii au pregătit şi alte evenimente conexe. Vineri şi sâmbătă, amatorii vor avea ocazia să testeze echipamentul profesioniştilor. În cadrul Orei Wilson, spectatorii, jucătorii şi invitaţii lor pot intra pe teren pentru a încerca cele mai noi rachete de tenis. Totodată, jucătorii vor primi la intrarea pe teren noua minge personalizată BCR Tenis Partener (foto).
Aceasta a fost lansată în urmă cu aproximativ o lună la turneul de la Cluj-Napoca şi va fi utilizată în cele peste 60 de competiţii care urmează să se desfăşoare până la finalul sezonului 2010. Tot sâmbătă, tenisul amator şi cel profesionist se vor întâlni într-un meci demonstrativ. Elena Bogdan, câştigătoarea probei de dublu juniori de la Roland Garros, şi Adrian Cruciat, membru al echipei de Cupa Davis a României, se vor afla pe teren alături de jucătorii mai puţin experimentaţi. Seria evenimentelor BCR Tenis Partener Platinum se va încheia în luna septembrie cu turneul de la Constanţa.