x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Ţicleanu: "Voi discuta cu Mititelu să nu retragă echipa"

Ţicleanu: "Voi discuta cu Mititelu să nu retragă echipa"

de Mihai Igirosanu    |    02 Aug 2010   •   00:00
Ţicleanu: "Voi discuta cu Mititelu să nu retragă echipa"
Sursa foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Şocat de greşeala imensă a asistentului Onicaş, care le-a anulat oltenilor golul perfect valabil prin care puteau conduce Steaua cu 2-0 în Ghencea, patronul Adrian Mititelu a ameninţat că va retrage echipa din campionat. La două zile după meci, reacţia lui Mititelu le provoacă încă fiori oltenilor. Primul care a decis să ia atitudine a fost chiar antrenorul Aurică Ţicleanu, care a dezvăluit că va avea o discuţie foarte serioasă pe această temă cu patronul Mititelu.

"Aşa cum a văzut toată lumea, am avut 2-0 pe teren. La acest scor, în minutul 70, totul era încheiat. Ce să le spun băieţilor după acest meci? Patronul nostru a ameninţat cu retragerea, dar trebuie să găsim motivaţia să continuăm, suporterii să fie alături de noi, să nu-şi piardă încrederea. Băieţii au muncit bine în această vară, iar când trebuia să strângă roadele, din şase puncte avem doar unul. Cu şase puncte şi după jocul prestat, situaţia era alta. Trebuie să am o discuţie cu patronul, să-l determin să nu renunţe pentru că are o echipă frumoasă", a declarat tehnicianul Universităţii.

Pe de altă parte, criticile dure aduse Stelei de liderul Craiovei au provocat reacţia imediată a roş-albaştrilor. Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, clubul din Ghencea ripostează: "Clubul Steaua doreşte să îşi precizeze poziţia şi faţă de declaraţia conducătorilor echipei Universitatea Craiova, care au afirmat că la 0-2 Steaua nu mai întorcea rezultatul nici cu tancurile sovietice. Oamenii mici preferă să se ascundă după scuze puerile, să verse lacrimi în faţa camerelor de luat vederi şi să viseze la victorii ipotetice atunci când pierd, în timp ce profesioniştii din fotbal îmbunătăţesc jocul echipei pentru etapele viitoare şi discută doar despre echipa lor".


Gigi, contestat iar
Deşi fanii au umplut din nou arena din Ghencea, iar scandările au fost dedicate exclusiv încurajării echipei, conflictul dintre suporterii Stelei şi patronul Gigi Becali pare încă departe de a fi stins. Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti (AISS) l-a criticat dur pe Becali. "Trebuie atrasă atenţia asupra ieşirilor necontrolate ale creditorului acestui club. În cazul în care astfel de ieşiri demne de teatrul burlesc, piperate cu urcări pe Maybach şi declaraţii precum «EU trebuie să iau titlul oricum şi prin orice mijloace», vor continua, AISS îşi rezervă dreptul de a-şi reevalua poziţia. Este de preferat ca acele două emisfere cerebrale ale Stelei să se numească acum Victor Piţurcă şi, respectiv, Emerich Jenei!".

×
Subiecte în articol: liga i