x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Adversar dificil pentru Viitorul Constanţa în cupele europene. Ce adversari au FCSB şi Craiova

Adversar dificil pentru Viitorul Constanţa în cupele europene. Ce adversari au FCSB şi Craiova

19 Iun 2019   •   15:31
Adversar dificil pentru Viitorul Constanţa în cupele europene. Ce adversari au FCSB şi Craiova

FC Viitorul Constanţa, deţinătoarea Cupei României, va înfrunta echipa belgiană Royal Antwerp, antrenată de fostul internaţional român Ladislau Boloni, în turul al doilea preliminar al Europa League la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate miercuri, la Nyon.
Prima manşă va avea loc în Belgia, pe 25 iulie, iar manşa secundă se va juca la Ovidiu, pe 1 august.
FCSB, dacă va trece de formaţia Milsami Orhei (Rep. Moldova), va juca în turul al doilea cu învingătoarea dintre Alaşkert (Armenia) şi Makedonija Skopje (Macedonia de Nord). Primul meci meci ar avea loc în deplasare, iar partida a doua în România.
Universitatea Craiova, în cazul în care o va elimina pe Sabail (Azerbaidjan), va înfrunta în turul secund preliminar câştigătoarea dintre Budapest Honved (Ungaria) şi Zalgiris Vilnius (Lituania), formaţie la care evoluează Liviu Antal, fostul golgheter al Ligii I.
Prima manşă s-ar disputa în deplasare, iar a doua la Craiova.
Dacă CFR Cluj va fi eliminată din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, va juca în turul secund preliminar al Europa League cu finalista turneului de calificare din Champions League, la care participă SP Tre Penne (San Marino), FC Santa Coloma (Andorra), Feronikeli (Kosovo) şi Lincoln Red Imps (Gibraltar). Primul meci ar fi în deplasare, iar al doilea la Cluj-Napoca.

AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: viitorul constanta fcsb