x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international CM 2022: Belgia, victorie în fața Canadei cu 1-0

CM 2022: Belgia, victorie în fața Canadei cu 1-0

de Redacția Jurnalul    |    23 Noi 2022   •   23:07
CM 2022: Belgia, victorie în fața Canadei cu 1-0
Sursa foto: Hepta

Belgia a câștigat în această seară, dar fanii aplaudă jocul Canadei.

Un singur moment de sclipire din partea lui Michy Batshuayi a oferit Belgiei o victorie restrânsă cu 1-0 în fața Canadei, în meciul din Grupa F de la Cupa Mondială de miercuri seară, pe stadionul Ahmad bin Ali.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Naționala de fotbal a Belgiei a obținut o victorie la limită, miercuri seara, în compania Canadei, în primul meci al celor două echipe la Cupa Mondială din Qatar. Canadienii au ratat un penalty în debutul meciului, iar Courtois a avut mult de furcă în fața atacului „frunzei de arțar”.

Carrasco a fost cel care în minutul 8 a comis o neglijență, la un șut spre poartă al canadienilor, mingea atingându-i mâna în interiorul careului.

După consultarea sistemului VAR, centralul partidei a dictat penalty, pe care Jonathan David nu a reușit să-l transforme, Courtois intuind colțul pe care a bătut canadianul.

Johnston l-a pus din nou la încercare pe Curtois, care a respins in extremis un șut plasat, în minutul 30.

În condițiile în care statisticile arătau o dominare a Canadei, în prima repriză, cu o prezență mult mai bună în jumătatea adversă, Belgia deschis scorul în minutul 44, după o fază simplă, mingea trimisă lung în adâncime de Toby Alderweireld ajungând la atacantul lui Fenerbahce, Michy Batshuayi, care a șutat din prima, din careu, învingându-l pe Borjan.

Jonathan David a deschis repriza secundă cu un șut ce putea aduce egalarea pentru Canada, însă mingea a trecut puțin pe lângă.

A urmat un joc echilibrat în următoarea jumătate de oră, fără ocazii clare, până la lovitura e cap a lui Cyle Larin, din minutul 80, parată din nou de Curtois.

Ultima ocazie notabilă avenit în primul minut suplimentar de joc, din cele 5 dictate, când șutul din careu al lui Kevin De Bruyne nu a reușit să treacă de Milan Borjan.

Victorie neconvingătoare a Belgiei, în fața unei echipe care revine la un turneu final prima dată după prezența din 1986.

„Diavolii roșii” se instalează în fruntea clasamentului grupei F, cu 3 puncte, în condițiile în care Croația și Maroc au remizat miercuri, scor 0-0.

Urmează duminică, meciurile Belgia Maroc și Croația – Canada.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Cupa Mondială FIFA 2022 belgia canada