x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Biletele pentru EURO 2020 au fost puse în vânzare

Biletele pentru EURO 2020 au fost puse în vânzare

13 Iun 2019   •   08:48
Biletele pentru EURO 2020 au fost puse în vânzare
Sursa foto: IVU PETRU

Cu un an înainte de debutul turneului final EURO 2020, UEFA a deschis vânzările de bilete. Începând de astăzi, acestea se pot cumpăra exclusiv online de pe platforma www.euro2020.com/tickets.

UEFA EURO 2020 va debuta pe 12 iunie 2020 și se va desfășura în 12 orașe europene, printre care și București. În perioada 12 iunie - 12 iulie 2019, se pot achiziționa bilete la toate cele 51 de meciuri ale turneului final de anul viitor. Ediția cu numărul 60 este una specială, de celebrare a EURO, și va avea o desfășurare fără precedent. Un număr record de trei milioane de bilete vor fi disponibile fanilor, însemnând că mai mulți suporteri ca niciodată vor beneficia de șansa de a trăi pe viu această experiență. “LIVE IT. FOR REAL” este sloganul menit să inspire și să încurajeze suporterii să vizioneze meciurile live de pe stadion. 

Bucureștiul va găzdui pe Arena Națională patru meciuri: trei în grupa C (pe 14, 18 și 22 iunie 2020) și o optime de finală pe 29 iunie 2020. În cazul calificării la EURO 2020, Naționala României va juca cel puțin două meciuri pe Arena Națională.

Biletele pentru partidele de pe Arena Națională din București s-au pus în vânzare la următoarele prețuri:

Categoria 3 (peluze)

30 euro

Categoria 2 (colțurile stadionului)

75 euro

Categoria 1 (tribunele I și II)

125                    euro

 

Înscrierea pentru achiziționarea de bilete în perioada 12 iunie – 12 iulie 2019 este cea mai bună posibilitate pentru români să-și asigure intrarea la EURO 2020 organizat la București. UEFA a ținut cont de puterea de cumpărare mai mică din Azerbaidjan, Ungaria și România, astfel încât biletele sunt mai ieftine cu 40% la Baku, Budapesta și București decât în țările occidentale. În plus, biletele la meciul din optimi au același preț ca la meciurile din grupe. În cazul foarte probabil în care numărul solicitărilor va fi mai mare decât numărul biletelor, se va apela la o loterie organizată de UEFA.

O a doua perioadă de vânzare de bilete va fi programată în decembrie 2019, pentru suporterii echipelor calificate la turneul final.

Miodrag Belodedici, ambasador al UEFA EURO 2020 la București, a primit primul bilet simbolic pentru accesul pe Arena Națională și transmite românilor următorul mesaj: ”Vă încurajez pe toți iubitorii fotbalului să veniți la acest eveniment deosebit și să luați parte la marea sărbătoare a fotbalului european. Nu veți regreta!”.

×
Subiecte în articol: euro 2020