x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international CFR Cluj - prima victorie în grupele Conference League. Egalitate perfectă în clasamentul grupei

CFR Cluj - prima victorie în grupele Conference League. Egalitate perfectă în clasamentul grupei

07 Oct 2022   •   06:20
CFR Cluj - prima victorie în grupele Conference League. Egalitate perfectă în clasamentul grupei

Campioana României CFR Cluj s-a impus la limită, joi seara, în deplasare la Slavia Praga, cu scorul de 1-0, obținând prima victorie a sezonului în faza grupelor Conference League, într-un meci contând pentru etapa a 3-a a competiției.

Prima ocazie a meciului s-a derulat chiar în primul minut de joc, când portarul gazdelor a fost aproape de o gafă de proporții.

Slavia are totuși prima ocazie reală, lovitura de cap a lui Olayinka fiina parată cu dificultate de Scuffet.

Același Olayinka nimerește bara în minutul 24, șutul său fiind ușor deviat de un coechipier.

Peste 17 minute, Provod ia și el bara la țintă, cu un șut din afara careului.

Ocaziile se răzbună și Janga deschide scorul pentru ardeleni, în minutul 45, valorificând o centrare în fața porții, trimisă de Roger.

Scuffet a fost eroul reprizei secunde, acesta oprind cu câteva parade spectaculoase mingile ce au trecut de angrenajul defensiv pus la punct de Dan Petrescu.

CFR Cluj obține astfel prima victorie din faza grupelor și cu 4 puncte și golaveraj 2-2 ocupă ultimul loc în clasament, însă la egalitate aproape perfectă (diferență de goluri marcate/primite) cu toate celelalte 3 echipe, după ce Ballkani s-a impus în deplasare la Sivasspor cu 4-3.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cfr cluj Conference League victorie