Întâlnirea a avut loc în paralel cu Cupa Mondială de fotbal masculin din Qatar și au participat oficiali din partea Confederației Asiatice de Fotbal, Confederației Africane de Fotbal, Confederației Asociațiilor de Fotbal din America de Nord, Centrală și Caraibe, Confederației Sud-Americane de Fotbal, Confederației de Fotbal din Oceania și UEFA.
Sarai Bareman, responsabilul principal al FIFA pentru fotbalul feminin, a condus atelierul de lucru, în cadrul căruia s-au purtat discuții despre Cupa Mondială feminină de anul viitor din Australia și Noua Zeelandă și despre modul în care organismul mondial de conducere și omologii continentali pot colabora pentru a dezvolta jocul la toate nivelurile.
"A fost incredibil să găzduim cele șase confederații în Qatar, având ca fundal Cupa Mondială FIFA", a declarat fosta internațională din Samoa.
A fost o ocazie unică de a-i aduce pe toți împreună pentru a discuta despre munca depusă și despre ce putem face mai mult în ceea ce privește dezvoltarea și competițiile.
Chiar m-am emoționat la încheierea atelierului nostru, deoarece s-au făcut atât de multe în fotbalul feminin. La FIFA, în întreaga lume, peste tot.
Creșterea a fost incredibilă și ceea ce veți vedea anul viitor, în 2023, va fi un alt impuls masiv pentru fotbalul feminin".
Cupa Mondială feminină va crește de la 24 la 32 de echipe anul viitor, deși diferența premiilor în bani față de turneul masculin rămâne o critică permanentă adusă FIFA.
În timp ce câștigătorii Cupei Mondiale masculine din Qatar sunt pe cale să câștige 42 de milioane de dolari, Statele Unite au încasat doar 4 milioane de dolari pentru succesul lor la Cupa Mondială feminină din 2019 din Franța.
Organismul de conducere al fotbalului mondial insistă că "fotbalul feminin este o prioritate cheie".
Cupa Mondială feminină FIFA 2023 va avea loc între 20 iulie și 20 august.
(sursa: Mediafax)