x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: Echipa naţională de tineret, întâmpinată de 500 de suporteri la revenirea la Bucureşti de la Campionatul European U21

Fotbal: Echipa naţională de tineret, întâmpinată de 500 de suporteri la revenirea la Bucureşti de la Campionatul European U21

29 Iun 2019   •   10:20
Fotbal: Echipa naţională de tineret, întâmpinată de 500 de suporteri la revenirea la Bucureşti de la Campionatul European U21

Fotbaliştii echipei naţionale de tineret a României au fost întâmpinaţi, vineri noaptea, pe Aeroportul Henri Coandă, de aproximativ 500 de suporteri la întoarcerea din Italia, acolo unde au realizat cea mai mare performanţă din istoria selecţionatei U21, atingerea fazei semifinalelor la un Campionat European.

Chiar dacă charter-ul delegaţiei României a aterizat în jurul orei 2.30, fanii au ţinut să fie prezenţi la Otopeni şi să le facă o primire spectaculoasă jucătorilor conduşi de Mirel Rădoi. Fluturând steaguri tricolore, suporterii i-au aplaudat şi au scandat în mai multe rânduri "Sântem mândri de voi!" şi "România".

Vizibil emoţionaţi, unii dintre ei cu lacrimi în ochi, fotbaliştii au cântat alături de fani "România ale, România ale, hop-hop-hop", celebrul repertoriu care a acompaniat fiecare succes al "tricolorilor mici" de la Campionatul European găzduit de Italia şi San Marino.

Selecţionata României a fost învinsă de Germania cu scorul de 4-2 (1-2), joi seara, în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-21 din Italia şi San Marino, pe Stadionul Renato Dall'Ara din Bologna.

Echipa naţională de tineret s-a calificat în premieră în semifinalele unui Campionat European de fotbal Under-21, dar a obţinut şi biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. România a reuşit să câştige Grupa C, după 4-1 cu Croaţia, 4-2 cu Anglia şi 0-0 cu Franţa, echipă care a intrat şi ea în careul de aşi din postura de cea mai bună echipă de pe locul secund.

România nu a mai participat la Jocurile Olimpice din 1964, când selecţionata noastră ajunge în sferturile de finală. Aceasta va fi a patra participare a României în turneul olimpic de fotbal, după ediţiile din 1924, 1952, 1964.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fotbal românia u21 aeroport