Antrenorul echipei Liverpool, Juergen Klopp, a fost amendat cu suma de 45.000 lire sterline de Federaţia engleză de fotbal (FA), după ce a comentat într-o notă critică deciziile arbitrului central la partida cu West Ham United (1-1) din data de 4 februarie, din Premier League.
Klopp a declarat într-un interviu după meci că arbitrul a fost părtinitor şi a dat decizii în defavoarea echipei sale.
''Comentariile lui Klopp au încălcat regulamentul Federaţiei engleze de fotbal'', se menţionează într-un comunicat al FA.
Tehnicianul şi-a recunoscut vina şi a anunţat că nu va contesta amenda.
Liverpool este pe locul secund în Premier League, cu 65 puncte, la egalitate cu liderul Manchester City, ce are un meci mai mult disputat.
AGERPRES