Echipa Germaniei a câştigat Campionatul European de fotbal Under-21 din Polonia, vineri seara, după ce a învins favorita Spania în finala desfăşurată la Cracovia, cu scorul de 1-0.
Pentru Germania este al doilea titlu continental la Under-21, după cel obţinut în 2009.
Mitchell Weiser, jucătorul echipei Hertha Berlin, a marcat singurul gol al meciului (40). Max Meyer (bară - 7) şi Gnabry (16, 21) au avut ocazii mari de gol pentru germani, în timp ce ibericii au tras primul şut pe poartă abia în minutul 57, prin Saul Niguez.
Germania de Est (1978, 1980) şi de Vest (1982) au mai jucat finala Europeanului Under-21, fără a câştiga titlul.
Succesul echipei Germaniei este cu atât mai merituos cu cât nu a putut conta pe unii dintre cei mai valoroşi jucători ai săi, Joshua Kimmich, Leon Goretzka, Julian Brandt, Leroy Sané, Niklas Suele, convocaţi la prima reprezentativă a Cupei Confederaţiilor.
Echipa antrenată de Stefan Kuntz a fost cea mai bună în preliminarii (10 victorii în 10 meciuri), dar au avut un parcurs mai puţin convingător la turneul final, calificându-se în ultimul moment, de pe locul al doilea, după 0-1 cu Italia.
În semifinale, Germania a fost condusă şi a obţinut calificarea abia la loviturile de departajare (4-3).
Spania, o echipă valoroasă, construită în jurul unor fotbalişti cu nume, precum Saul Niguez, Marco Asensio, Hector Bellerin, Gerard Deulofeu, a ratat ocazia de a-şi trece în palmares al cincilea său titlu continental la această categorie de vârstă.
Au evoluat echipele:
Germania: Julian Pollersbeck - Jeremy Toljan, Niklas Stark, Marc-Oliver Kempf, Yannick Gerhardt - Janik Haberer (Dominik Kohr, 82) - Mitchell Weiser, Max Meyer, Maximilian Arnold, Serge Gnabry (Nadiem Amiri, 81) - Maximilian Philipp (Levin Oztunali, 87).
Spania: Kepa Arrizabalaga - Hector Bellerin, Jorge Mere, Jesus Vallejo, Jonny (Jose Gaya, 51) - Marcos Llorente (Borja Mayoral, 82), Saul Niguez, Dani Ceballos - Gerard Deulofeu, Marco Asensio, Sandro Ramirez (Inaki Williams, 71).
Arbitru: Benoit Bastien (Franţa).
Cartonaşe galbene: Arnold (48), Haberer (50), Stark (51), Meyer (78), Marcos Llorente (54), Vallejo (89).
www.agerpres.ro