x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Ovidiu Hațegan și Sebastian Colțescu, delegați la partida Austria – Germania

Ovidiu Hațegan și Sebastian Colțescu, delegați la partida Austria – Germania

de Redacția Jurnalul    |    20 Noi 2023   •   20:40
Ovidiu Hațegan și Sebastian Colțescu, delegați la partida Austria – Germania
Sursa foto: Hepta

Ultimele partide din cadrul preliminariilor pentru EURO 2024, precum și câteva meciuri amicale, se joacă la acest început de săptămână, având în echipele de oficiali și câțiva delegați români.

Astfel, Ovidiu Hațegan și Sebastian Colțescu vor fi prezenți în camera VAR la partida Austria – Germania, care va fi condusă de o brigadă de arbitri din Slovenia, cu Slavko Vincic la centru.

Partida va avea loc marți, 21 noiembrie, de la ora 21.45, la Viena, pe stadionul Ernst Happel.

Duminică, la partida amicală dintre Cipru și Lituania, la centru s-a aflat Marcel Bîrsan, care a fost ajutat la linii de Radu Ghinguleac și Mihai Marius Marica, meciul având loc pe Stadionul Alphamega din Limassol.

Augustus Constantin va fi observator de arbitri la meciul Gibraltar – Olanda, din Group B, care se va disputa marți, 21 noiembrie, de la la ora 21.45, la Faro-Loule, pe arena Algarve.

 

(sursa: Mediafax)

 

×