Federaţia Italiană de Fotbal a anunţat că a primit acceptul FIFA pentru a-l selecţiona pe brazilianul Thiago Motta. Acesta a şi fost, de altfel, convocat de selecţionerul Cesare Prandelli pentru meciul amical de miercuri cu Germania.
"Acordul FIFA pentru convocarea lui Thiago Motta la echipa naţională a sosit în această dimineaţă. Este extraordinar că jucători care nu s-au născut în această ţară cer să îmbrace culorile Italiei. Îi convoc pe cei care merită şi trec peste polemicile privind o naţională multietnică, deoarece fotbalul uneşte şi polemicile de acest fel fac rău, nu numai sportului, ci şi Italiei", a spus Prandelli la centrul de pregătire de la Coverciano.
Thiago Motta, descendent al unor italieni care au emigrat în Brazilia, nu a fost selecţionat niciodată în lotul A al Braziliei, el fiind convocat doar la echipele de juniori şi tineret. El a participat, în 2003, la Gold Cup cu echipa de tineret a Braziliei, ceea ce ar fi putut constitui o problemă, dar FIFA a autorizat Italia să îl selecţioneze.
"Ar fi o mare onoare şi o mare emoţie să port tricoul Italiei. Familia mea este aici şi de când am venit în această ţară viaţa mea s-a schimbat, atât din punct de vedere sportiv cât şi personal", a afirmat Motta (Internazional Milano), cu câteva zile înainte de a fi convocat.