x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Messi, primul fotbalist care ocupă prima poziție în topul sportivilor populari din Statele Unite

Messi, primul fotbalist care ocupă prima poziție în topul sportivilor populari din Statele Unite

de Redacția Jurnalul    |    23 Feb 2024   •   16:30
Messi, primul fotbalist care ocupă prima poziție în topul sportivilor populari din Statele Unite
Sursa foto: facebook

Lionel Messi a devenit primul fotbalist din istorie care a fost desemnat cel mai popular sportiv din SUA. Potrivit SSRS, companie de sondaje în domeniul sportului, argentinianul este acum numărul unu în topul popularității. El se alătură unor nume mari precum Michael Jordan sau Tiger Woods.

Este pentru prima dată în cei 30 de ani de când SSRS efectuează sondaje de date ca un fotbalist să ajungă în fruntea clasamentului. Într-un singur trimestru, argentinianul a devenit favoritul Americii. El se alătură unei companii de elită.

Superstaruri precum Michael Jordan, Tiger Woods, Peyton Manning, Kobe Bryant, Steph Curry, LeBron James și Tom Brady alcătuiesc panoplia celorlalți sportivi care au ajuns pe locul unu într-un singur trimestru. În trimestrul 4 din 2023, argentinianul li s-a alăturat, venind după un prim sezon extraordinar în MLS și o victorie inaugurală în Cupa Ligii.

Inter Miami a apărut, de asemenea, ca fiind clubul preferat al Americii în MLS, conform aceluiași site de sondaje, devansând LA Galaxy - fostul club al coproprietarului David Beckham.

Aceași LA Galaxycu care va juca Inter Miami în următorul meci. Messi și compania se va deplasa la Los Angeles duminică seara, pentru al doilea meci al sezonului 2024 din MLS. Ei au început campania miercuri seara cu o victorie, învingând Real Salt Lake cu 2-0.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: messi top miami