x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Neymar, indisponibil pentru Brazilia - Elveția și incert pentru meciul cu Camerun

Neymar, indisponibil pentru Brazilia - Elveția și incert pentru meciul cu Camerun

de Redacția Jurnalul    |    25 Noi 2022   •   16:41
Neymar, indisponibil pentru Brazilia - Elveția și incert pentru meciul cu Camerun
Sursa foto: Hepta

Publicația spaniolă Marca a informat vineri că Neymar nu va juca în meciul cu Elveția, iar prezența sa în ultimul meci al grupei, cu Camerun, va depinde de faptul dacă Brazilia s-a calificat sau nu până atunci.

Neymar a început cu ghinion participarea la Cupa Mondială. Starul al Braziliei s-a accidentat în meciul de debut din Qatar, în care a fost păzit cu seriozitate de jucătorii Serbiei, până la punctul în care a fost nevoit să ceară înlocuirea în repriza a doua.

Accidentat, o problemă la gleznă îl face să rateze al doilea meci din faza grupelor și incert pentru al treilea.

Medicul echipei naționale a Braziliei, Rodrigo Lesmar, a anunțat la finalul meciului cu sârbii că Neymar a suferit o entorsă la glezna dreaptă. De asemenea, el a cerut calm, întrucât va fi nevoie de 24-48 de ore pentru a cunoaște amploarea accidentării.

Persoane din cercurile apropiate jucătorului au declarat că este nevoie de timp pentru a înțelege situația, relatează Marca.

Pe de altă parte, Tite a ales să fie foarte optimist, asigurând că vedeta sa va continua la Doha. La fel ca și coechipierii săi din zona mixtă, atât în public, cât și neoficial. Deși joi seară a început tratamentul, ziua de vineri se va dovedi a fi ziua cheie pentru a stabili care e cu adevărat problema.

După cum relatează Marca, Neymar nu va evolua în meciul de luni, de la ora 17:00, cu Elveția. În timp ce evoluția sa este monitorizată îndeaproape, se vehiculează și ideea că el nu va juca în a treia etapă, împotriva Camerunului, vineri, de la ora 20:00, dacă nu este necesar din punct de vedere al calificării.

Surse apropiate lui Neymar, citate de aceași sursă, susțin că e exclus ca brazilianul să-și ia adio de la turneu. Cu toate acestea, Tite are suficiente soluții, Rodrygo Goes, Gabriel Jesus sau Antony fiind posibili înlocuitori, pe listă aflându-se și Bruno Guimaraes sau Lucas Paqueta mutat în prima linie a atacului.

Vineri după-amiază, se așteaptă ca staful tehnic al brazilionilor să comunice oficial starea lui Neymar.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: neymar accidentat