PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans față de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris.
Thomas a marcat în minutul 30 și fanii echipei lui Lucescu începuseră sărbătoarea în tribune.
Aris a egalat în debutul reprizei secunde, o remiză fiind la rândul ei suficientă pentru titlu. PAOK nu s-a mulțumit cu puțin, Taison marcând golul victoriei în minutul 62.
Michailidis a fost eliminat spre finalul meciului pentru cumul de cartonașe, dar echipa sa a conservat rezultatul, obținând al patrulea titlu din istorie.
Pentru Răzvan Lucescu este al doilea titlul cu PAOK, după reușita din 2019.
AEK Atena a câștigat cu 3-0 cu Lamia, și spera într-un eșec al adversarilor din fruntea clasamentului. Victoria lui PAOK face însă ca atenieni să rămână doar pe locul secund. Poziția a treia în clasament este ocupată de Olympiakos.
(sursa: Mediafax)