Real Madrid, eliminată RUȘINOS din Liga Campionilor
Real Madrid, câştigătoarea ultimelor trei ediţii ale trofeului, a fost eliminat din Liga Campionilor la fotbal de Ajax Amsterdam, care s-a impus cu scorul de 4-1 pe stadionul ''Santiago Bernabeu'', marţi seara, în manşa secundă a optimilor de finală.
După victoria cu 2-1 de la Amsterdam, Real Madrid a fost umilită în propriul fief de ''lăncieri'', care au administrat echipei lui Santiago Solari a treia înfrângere consecutivă în mai puţin de o săptămână, după 0-3 şi 0-1 cu FC Barcelona, în Cupa Spaniei, respectiv La Liga.
Dusan Tadic a fost MVP-ul echipei olandeze, cu pase de gol la reuşitele lui Hakim Ziyech (7) şi David Neres (18), şi o un gol de excepţie în min. 62, după ce a existat consultarea arbitrajului video (VAR) pentru o posibilă minge scăpată în aut la faza premergătoare. Marco Asensio a readus speranţele madrilenilor prin golul realizat în min. 70, dar Lasse Schoene l-a surprins pe portarul Thibaut Courtois două minute mai târziu (72), dintr-o lovitură de pe partea stângă a atacului olandez.
Real, care a fost lipsită de clarviziune, de inspiraţie şi chiar de şansă (două bare în prima repriză, Varane şi Bale), a încheiat meciul în zece oameni, Nacho fiind eliminat în min. 90+4.
Real Madrid, care a suferit a patra înfrângere consecutivă pe teren propriu în toate competiţiile, va lipsi din semifinalele Champions League pentru prima oară din 2010.
În faţa a 77.013 spectatori au evoluat echipele:
Real Madrid: Courtois - Dani Carvajal, Varane, Nacho Fernandez, Sergio Reguilon - Modric, Casemiro (Fede Valverde, 87), Kroos - Lucas Vazquez (Bale, 29), Benzema (căpitan), Vinicius Junior (Marco Asensio, 35). Antrenor: Santiago Hernan Solari.
Ajax Amsterdam: Onana - Mazraoui (Veltman 81), De Ligt (căpitan), Daley Blind, Tagliafico - van de Beek, Schoene (de Wit, 73) - Frenkie de Jong - Neres (Dolberg. 74), Tadic, Ziyech. Antrenor: Erik Ten Hag.
Arbitru: Felix Brych (Germania)
Cartonaşe galbene: Carvajal (30), Nacho Fernandez (90+3, 90+4), Mazraoui (26).
Cartonaş roşu: Nacho Fernandez (90+4).
AGERPRES

Ştiri din .ro
Un alpinist român a cucerit cel mai mare vulcan din lume
SCM Râmnicu Vâlcea, demolată în Liga Campionilor
Minaur Baia Mare a pierdut partida a doua din EHF European League la handbal feminin
Novak, despre accidentul în urma căruia a rămas fără laba piciorului: Viața trebuie trăită la maximum
Salvamont, sfaturi pentru practicanții sporturilor de iarnă
Arsenal a pierdut partida cu Southampton și a fost eliminată din Cupa Ligii Angliei
Peste 600 de bilete virtuale, vândute în mai puțin de o zi pentru meciul Hermannstadt-CFR Cluj
Kevin de Bruyne s-a accidentat și e „out” pentru cel puțin o lună
Japonia infirmă speculațiile privind amânarea JO de la Tokyo
Cristina Neagu, pe picior de plecare de la CSM București
Rusul Aleksandr Kokorin s-a transferat la Fiorentina
Gigi Becali scapă de Sergiu Buș. Atacantul se transferă în Coreea de Sud
„Clubul a fost condus numai de cămătari. Spaniolii ăștia sunt niște ageamii față de românii de dinaintea lor”
