x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Real Madrid, umilită pe Santiago Bernabeu

Real Madrid, umilită pe Santiago Bernabeu

28 Feb 2019   •   08:15
Real Madrid, umilită pe Santiago Bernabeu

FC Barcelona s-a calificat în finala Cupei Spaniei la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o pe rivala Real Madrid cu scorul de 3-0, chiar pe terenul acesteia (Santiago Bernabeu), în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.

După 1-1 în prima manşă a semifinalelor competiţiei, Real a dominat prima repriză din ''El Clasico'' şi şi-a creat mai multe ocazii de gol, fără a reuşi să înscrie. Catalanii au dovedit pragmatism după pauză, punctând de trei ori din două şuturi pe poartă: Luis Suarez a deschis scorul (50), Raphael Varane (69) a marcat în propria poartă, Ousmane Dembele fiind la originea ambelor faze, pentru ca acelaşi Suarez să încheie tabela dintr-un penalty transformat printr-o ''scăriţă'' (73), după ce tot el a fost faultat în careu de Casemiro.

Barca va juca a şasea sa finală consecutivă în Copa del Rey, un record, ultimul act fiind programat în data de 25 mai, la Sevilla, pe stadionul ''Benito Villamarin''. Catalanii au câştigat ultimele patru ediţii alte trofeului.

Adversara din finală va fi decisă joi seara, dintre Valencia şi Betis Sevilla, care au terminat nedecis în tur, 2-2.

Pe ''Santiago Bernabeu'', în faţa a 80.442 spectatori, au evoluat echipele:
Real Madrid: Keylor Navas - Dani Carvajal, Varane, Sergio Ramos, Reguilon - Modric, Casemiro (Fede Valverde, 75), Kroos - Lucas Vazquez (Bale, 68), Benzema, Vinicius (Marco Asensio, 81).
FC Barcelona: Ter Stegen - Nelson Semedo, Pique, Lenglet, Jordi Alba - Sergi Roberto, Busquets (Arthur, 85), Rakitic - Messi, Luis Suarez (Arturo Vidal, 78), Ousmane Dembele (Coutinho, 75).

A arbitrat Jose Maria Sanchez Martinez (Murcia).

Cele două echipe se vor înfrunta din nou sâmbătă, tot la Madrid, în La Liga.
AGERPRES

×