Aleksandr Diukov, preşedintele UFR, a declarat pentru agenţia RIA Novosti că a primit avizul UEFA pentru un meci amical cu Serbia, pe teren propriu, în luna martie a anului viitor.
Serbia, care a obţinut calificarea pentru turneul final al EURO 2024 din Germania, are relaţii tradiţionale de prietenie cu Rusia.
Conform presei ruse, Zbornaia va disputa un meci de pregătire anul viitor şi cu vecina Belarus, principalul său aliat din campania militară din Ucraina. Cele două ţări au fost excluse, la nivel de selecţionate şi de cluburi, din toate competiţiile UEFA.
UFR a intenţionat perfectarea unui amical cu Bosnia-Herţegovina, dar jucătorii acestei ţări au refuzat să înfrunte Rusia din motive politice.
Rusia a disputat ultimul său meci oficial în noiembrie 2021, când a învins Croaţia (1-0), în ultimul meci din preliminariile CM 2022. Naţionala pregătită de Valeri Karpin urma să joace un baraj de calificare, dar a fost suspendată de UEFA după intervenţia armată din Ucraina. De atunci, Rusia a disputat doar meciuri amicale contra unor naţionale precum Cuba, Camerun, Kenya, Uzbekistan, Iran sau Irak.