Mijlocaşul român Lucian Sânmărtean a calificat echipa Al-Taawoun în sferturile de finală ale Cupei Regelui, marţi, în Arabia Saudită, după ce a marcat golul prin care formaţia antrenată de Costel Gâlcă a câştigat cu scorul de 1-0, în deplasare, în faţa echipei Al-Raed.
Sânmărtean, care a fost integralist, a marcat în minutul 87 al meciului.
La oaspeţi a jucat şi portughezul Ricardo Machado, fost jucător la FC Braşov şi Dinamo.
În sferturi, echipa antrenată de Costel Gâlcă o va întâlni pe învingătoarea dintre Al-Ettifaq şi Al-Fateh.
Sursa - AGERPRES
Citește pe Antena3.ro