Înaintea meciului de miercuri cu FC Barcelona, contând pentru manşa întâi a sferturilor de finală din Liga Campionilor, cotidianul spaniol El Pais îi dedică un amplu material antrenorului echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, pe care-l numeşte "regele fotbalului din Ucraina".
Ziarul aminteşte că românul a lucrat mulţi ani în Italia, unde i se spunea Furbescu, "furbo" în italiană însemnând "viclean", "abil". Porecla e sugestivă pentru capacitatea românului de a întinde capcane tactice adversarilor. După ce a antrenat cu succes în România, Italia şi Turcia, acum este regele fotbalului din Ucraina, iar unii jurnalişti vorbesc despre numirea sa ca selecţioner al Ucrainei, în vederea Campionatului European de anul viitor.
Lucescu şi antrenorul Barçei, Pep Guardiola, se cunosc în oarecare măsură, se respectă reciproc şi au câteva lucruri în comun, cum ar fi faptul că au pregătit echipa italiană Brescia. În ultimii ani, Barcelona a avut probleme cu Şahtior atât în Liga Campionilor, cât şi în Supercupa Europei, în 2009, atunci când echipa lui Guardiola a câştigat cu 1-0 după prelungiri.
Barça n-a uitat reproşurile aduse de Il Luce la sfârşitul meciului disputat la Doneţk în toamna anului 2008 în Liga Campionilor, câştigat de catalani cu 2-1, după ce gazdele au condus cu 1-0 până în ultimele minute. Tehnicianul român a acuzat felul nesportiv în care a procedat echipa spaniolă la faza care a precedeat golul egalizator. "A fost o ruşine! Barça a avut un comportament nedemn", a spus atunci Lucescu.
De când a fost preluată de român în 2004, Şahtior a devenit cea mai importantă echipă din Ucraina, câştigând duelul de la distanţă cu Dinamo Kiev, echipă cu un trecut mult mai glorios. "Şahtior încarnează modernitatea, în timp ce Dinamo reprezintă vechiul", este de părere spaniolul Francisco Biosca, şeful staff-ului medical al echipei din Doneţk.
Lucescu gândeşte, antrenează şi a creat o echipă ce domină autoritar campionatul ucrainean. Tehnicianului îi place să construiască echipe şi să lucreze cu jucători tineri. Fotbalişti ca Timosciuk, Matuzalem, Elano şi Brandao au fost înlocuiţi de o jumătate de duzină de brazilieni excepţionali: Fernandinho, Jadson, Willian, Douglas Costa, Eduardo (cu cetăţenie croată) şi Luiz Adriano.
De altfel, brazilienii formează coloana vertebrală a lui Şahtior, rolul acestora în atac fiind. În apărare şi la mijlocul terenului se disting jucători europeni, ca ucrainenii Cigrinski şi Rakiţki, românul Raţ, croatul Srna, cehul Hubschman şi armeanul Mhitarian.
Lucescu este dur şi exigent pe teren, dar totodată amabil, cult şi fidel îndeplinirii planului de afaceri al clubului. Şahtior nu numai că are un joc superior lui Dinamo Kiev, dar se şi pricepe mai bine să cumpere şi să vândă jucători. Clubul cu 1.200 de angajaţi are o şcoală de fotbal frecventată de 200 de copii.
Poliglotul Lucescu, vorbitor a şapte limbi, antrenor înţelept, cu ochi foarte buni pentru jucători, are şi o latură sentimentală, care a ieşit la iveală, de exemplu, în 2005, când Şahtior s-a întâlnit cu Rapid Bucureşti, pregătită pe atunci de fiul său, Răzvan Lucescu.
Bazate pe jucători foarte tehnici, echipele lui Lucescu domină meciul, ştiu să evolueze pe contraatac, cu pase lungi sau scurte, să închidă ori să deschidă jocul. O statistică semnificativă: dintre cele opt calificate în sferturile de finală ale Ligii, Şahtior a comis cele mai multe faulturi pe meci (17,5), dar a fost şi cel mai des faultată (16,5).