Tottenham Hotspur s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, după ce a învins în deplasare formaţia germană Borussia Dortmund, cu scorul de 1-0, în manşa secundă a optimilor de finală ale competiţiei.
Londonezii, care în tur câştigaseră cu 3-0, s-au impus prin golul semnat de Harry Kane (49). Omul meciului a fost însă portarul Hugo Lloris, care a avut mai multe intervenţii salutare în prima repriză în poarta oaspeţilor. Eşecul a confirmat perioada slabă pe care o traversează Borussia, care a fost ajunsă în Bundesliga de rivala Bayern Munchen, după ce a avut un avans de şapte puncte.
Kane a ajuns la patru goluri marcate contra Borussiei în patru partide.
Tottenham se află pentru a doua oară în sferturile competiţiei, după 2011.
Pe Signal Idunal Park, meciul a fost următor de 66.099 de spectatori:
Dortmund: Buerki - Marius Wolf (Bruun Larsen 62), Akanji, Weigl, Abdou Diallo - Witsel, Reus (căpitan; Delaney, 74) - Sancho, M. Goetze, Paco Alcacer, Guerreiro (Pulisic, 62). Antrenor: Lucien Favre.
Tottenham: Lloris (căpitan) - Aurier, Alderweireld, D. Sanchez, Vertonghen, Ben Davies - Winks (Dier, 55), Eriksen (Rose, 83), Moussa Sissoko - Heung-min Son (Lamela, 71), Kane. Antrenor: Mauricio Pochettino.
Arbitru: Danny Makkelie (Olanda).
AGERPRES