x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Trei brigăzi de arbitri din România vor oficia în prima etapă din UEFA Nations League

Trei brigăzi de arbitri din România vor oficia în prima etapă din UEFA Nations League

03 Sep 2024   •   19:45
Trei brigăzi de arbitri din România vor oficia în prima etapă din UEFA Nations League
Sursa foto: Sebastian Colţescu

UEFA a anunțat marți că a delegat trei brigăzi de arbitri din România pentru prima etapă din noua ediție a UEFA Nations League, care debutează săptămâna aceasta.

Marian Barbu va conduce la centru meciul dintre Irlanda de Nord și Luxemburg, el fiind ajutat de către arbitrii asistenți Vasile Florin Marinescu și Mihai Ovidiu Artene. Cel de-al patrulea oficial va fi Rareș George Vidican, iar în camera VAR vor fi Sebastian Colţescu și Iulian Dima. Partida, care contează pentru grupa a 3-a din League C, va avea loc joi, 5 septembrie, la Belfast, pe National Football Stadium at Windsor Park.

Jocul dintre Belarus și Bulgaria i-a fost încredințat lui Ovidiu Hațegan, care va fi ajutat la linii de Sebastian Gheorghe și Alexandru Cerei, al patrulea oficial fiind Andrei Chivulete. Meciul Belarus – Bulgaria se va juca joi, 5 septembrie, pe ZTE Arena din Zalaegerszeg (Ungaria) și va contra tot pentru grupa a 3-a din League C.

Vineri, 6 septembrie, Radu Petrescu va conduce meciul Slovenia – Austria, contând pentru grupa a 3-a din League B. La cele două linii vor fi arbitrii asistenți Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu, iar Marcel Bîrsan va fi al patrulea oficial. Partida se va disputa la Ljubljana, pe Stadion Stozice.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: uefa arbitri Liga Naţiunilor