După cele 10 minute de tatonare, în care Sorescu a avut o incursiune în careu, blocată de fundașii finlandezi, nordicii au deschis scorul în minutul 12, prin Pukki, care a profitat de o deviere greșită a lui Bancu și l-a învins pe Ionuț Radu cu un șut de la marginea careului.
Pukki este cel care reușește din nou să șuteze, în minutul 25, însă de data asta peste poartă.
Peste doar un minut, Răzvan Marin șutează în brațele lui Hradecky, pentru ca Bancu să aibă la rândul lui ocazia de a trimite spre poartă, șutul său fiind însă blocat.
Cea mai mare ocazie a reprizei i-a avut în prim plan, în minutul 33, pe Sorescu și Rațiu, care au nimerit pe rând bara, în aceași fază, încheiată apoi cu șutul pe lângă, al lui Tănase.
Înainte de pauză, Bancu mai irosește o ocazie importantă, trimițând pe lângă din situație ideală.
Tricolorii sunt pe val în debutul reprizei secunde și, după o ratare a lui Sorescu, Tănase reușește să egaleze, cu un șut din prima, din careu, fructificând pas a lui Bancu.
Înainte de a fi înlocuiți, în minutul 66, Denis Man și Alibec își pun și ei numele pe lista celor care irosesc ocazia de a marca.
Tănase , Man și Alibec sunt înlocuiți cu Stanciu, Pușcaș și Cordea.
Finlandezii sunt la un pas de a prelua conducerea în minutul 84, însă Kallman trimite pe lângă poarta lui Radu.
Cele 5 minute suplimentare de joc nu mai aduc nicio ocazie demnă de remarcat, astfel că Finlanda – România s-a încheiat 1-1.
În celălalt meci al grupei, Bosnia și Herțegovina a învins cu 1-0 pe Muntenegru și e lideră cu 11 puncte, urmată de Muntenegru cu 7 puncte, Finlanda cu 5 și România cu 4
(sursa: Mediafax)