x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Un ultras al AS Roma, condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare pentru că a lovit un fan al Liverpool

Un ultras al AS Roma, condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare pentru că a lovit un fan al Liverpool

01 Mar 2019   •   10:50
Un ultras al AS Roma, condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare pentru că a lovit un fan al Liverpool

Un suporter al clubului italian de fotbal AS Roma a fost condamnat, joi, la trei ani şi jumătate de închisoare pentru că a agresat şi a rănit grav un suporter al clubului FC Liverpool în aprilie 2018, înainte de prima manşă a semifinalei Ligii Campionilor din Anglia, informează AFP.
"Nu este nicio îndoială că aţi mers în grup la stadion ca să vă ocupaţi de suporterii echipei Liverpool şi că, prin ceea ce aţi făcut, aţi distrus viaţa unui om inocent şi a familiei sale", a declarat judecătorul Mark Brown făcând publică decizia sa la tribunalul din Preston (nord-estul Angliei).
Simone Mastrelli, în vârstă de 30 de ani şi originar din Roma, a pledat vinovat pentru agresiune şi provocarea de leziuni corporale grave lui Sean Cox, în cadrul acestui proiect, sub privirile soţiei şi fiicei victimei.
Sean Cox, un irlandez de 53 de ani, a suferit un grav traumatism cranian după ce a fost agresat în împrejurimile arenei Anfield din Liverpool, pe 24 aprilie 2018, şi se află încă în convalescenţă după mai multe săptămâni petrecute într-un spital de neurologie.
La tribunal, fiica sa de 20 de ani, Shauna Cox, a citit o declaraţie sub privirile agresorului. "Înaintea acestui atac brutal şi vicios, tatăl meu era un om în formă şi plin de viaţă, un om integru şi optimist. Această violentă şi nejustificată agresiune l-a lăsat pe tatăl meu într-o situaţie disperată. Viitorul meu este incert. Noi nu ştim cum va evolua şi acest lucru ne sperie foarte tare".
Vizat de un mandat european de arestare, Simone Mastrelli a fost arestat în Italia în luna ianuarie şi a fost extrădat ulterior în Anglia.
Un alt fan al Romei, Filippo Lombardi (21 ani), a fost condamnat în octombrie la trei ani de închisoare pentru tulburarea ordinii publice în raport cu acest incident, dar a fost absolvit de vină pentru participarea la agresarea lui Sean Cox.
Un al treilea, Daniele Sciusco (29 ani), a fost găsit vinovat tulburarea violentă a ordinii publice, fiind condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare.
Incidente sporadice au izbucnit în centrul oraşului Liverpool înaintea semifinalei Ligii Campionilor dintre echipa engleză şi AS Roma (câştigată de englezi cu 5-2), în timp ce peste 50.000 de suporteri se deplasau spre stadion, dintre care peste 5.000 italieni.
În noiembrie, Roma a anunţat că va plăti 150.000 de euro familiei lui Sean Cox.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: as roma liverpool