x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Vinicius Jr. își cere scuze după eliminarea controversată de pe Mestalla

Vinicius Jr. își cere scuze după eliminarea controversată de pe Mestalla

de Redacția Jurnalul    |    04 Ian 2025   •   16:40
Vinicius Jr. își cere scuze după eliminarea controversată de pe Mestalla
Sursa foto: Hepta/Vinicius Junior

Atacantul brazilian Vinicius Jr. a reacționat public după ce a fost eliminat în meciul dintre Valencia și Real Madrid, disputat pe stadionul Mestalla.

Jucătorul de 23 de ani a postat un mesaj scurt pe rețeaua socială X (fostul Twitter), în care și-a cerut scuze pentru comportament și a mulțumit coechipierilor pentru victoria obținută în inferioritate numerică.

Incidentul s-a petrecut în minutul 79 al partidei, când Real Madrid era condusă cu 1-0 după golul marcat de Hugo Duro în minutul 27. În timpul unei faze de joc, Vinicius l-a împins pe portarul macedonean Stole Dimitrievski, care se pregătea să repună mingea în joc. Deși inițial arbitrul nu a sancționat incidentul, după consultarea sistemului VAR, i-a arătat cartonașul roșu brazilianului.
În ciuda eliminării vedetei lor, Real Madrid a reușit o revenire spectaculoasă, câștigând meciul cu 2-1 grație unui gol marcat de Jude Bellingham în minutul 95. Partida fusese anterior amânată din cauza inundațiilor care au afectat orașul Valencia.

Pentru Vinicius Jr., aceasta este a doua eliminare din carieră, ambele petrecându-se pe același stadion și împotriva aceleiași echipe. Tensiunile au fost vizibile pe tot parcursul meciului, cu numeroase provocări între jucători.

„Îmi pare rău și vă mulțumesc, echipă!!!!!!", a scris Vinicius pe contul său oficial, adăugând mai multe simboluri de victorie la postare, conform beinsports.com.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Vinicius Jr scuze