In cadrul consfatuirii de la Pitesti, Mircea Sandu a vorbit si despre proiectele pe care le are dupa numirea in noul post de la UEFA. Printre dorintele Nasului se regaseste si construirea a 500 de terenuri de fotbal!
Prezent la consfătuirea cu preşedinţii de cluburi din liga a III a, la Pitesti, preşedintele FRF Mircea Sandu a făcut cunoscut faptul că FIFA va schimba regulamentul in privinţa simulărilor. "Jucătorul care va simula faultul, va primi direct cartonaşul roşu. Această modificare va fi pusă in practică in cel mult doi ani", spunea Mircea Sandu. INVESTIE. "Am discutat cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu despre starea jalnică a stadioanelor din Romania şi a promis solemn că vor investi pentru a se construi noi stadioane. Astfel vor fi investite 100.000.000 de euro pentru a se construi 500 de terenuri de fotbal", spunea preşedintele FRF Mircea Sandu. ATAC. Intrebat despre premierul Tăriceanu căruia nu-i pasă de fotbal şi de sport in general, "Naşul" a precizat: "Cand premierul Tăriceanu s-a intalnit cu premierul Italiei, Silvio Berlusconni, acesta nu l-a intrebat de PIB sau de economie, ci de Cristi Chivu. De atunci el a trecut de la moto la fotbal şi la handbal. Apoi a dat fuga, să-şi repare gafa, la Moscova pentru a le premia pe handbalistele vicecampioane mondiale. Iar despre Bodu ce să spun? A plecat tocmai atunci cand incepuse să inţeleagă şi el cate ceva".Citește pe Antena3.ro