x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gino Iorgulescu, dat in judecata

Gino Iorgulescu, dat in judecata

18 Feb 2005   •   00:00

Fundasul stanga al Universitatii Craiova, Marius Iordache, afirma ca are de primit de peste doi ani suma de 55.000 de dolari de la FC National.

DRAGOS STOICA, MARIO MORCOV

RESTANTE. Marius Iordache (foto stanga) sustine ca are de primit banii de pe vremea de cand evolua la FC National, echipa presedintelui Gino Iorgulescu (foto dreapta)
Vreme de trei ani, intre 2000-2003, Marius Iordache a fost jucatorul lui FC National, unde fotbalistul a avut un contract de 55.000 de dolari pe sezon. Daca in primele doua campionate n-au fost probleme, Iordache s-a accidentat destul de grav in vara lui 2002, moment din care jucatorul sustine ca n-a mai vazut nici un ban din partea clubului din Parcul cu Platani.

OPERAT. Problemele lui Iordache au aparut imediat dupa ce a suferit o ruptura completa la tendonul unui picior. Desi la vremea respectiva a primit asigurari din partea gruparii "bancare" ca va fi sustinut moral si material pe durata refacerii, fundasul sustine ca si-a platit singur operatia si tratamentul din convalescenta. "Nu mi-a dat nimeni nici un leu, desi nu m-am accidentat pe strada sau in tramvai, ci pe teren. Mi-am platit singur operatia, pe care am facut-o in Belgia, precum si cursele cu avionul pe care le-am facut atunci si la controalele ulterioare. Eu n-am nimic cu Gino Iorgulescu, ba, din contra, insa nu-mi cer decat drepturile din contract, nimic mai mult", a spus Iordache. Acesta a mai adaugat ca s-a judecat un an si noua luni cu fostul sau club prin intermediul comisiilor LPF si FRF, dar ca verdictul final i-a fost favorabil lui Gino.

COMPROMIS. In replica, Iorgulescu a spus ca fotbalistul nu si-a indeplinit toate obligatiile care-i reveneau din contract: "El trebuia sa joace ca sa ia acesti bani, ori a stat pe bara o perioada foarte lunga. Pe de alta parte, nici n-a procedat corect, pentru ca a introdus o actiune in instanta civila, desi nu a epuizat toate caile de atac sportive prin care putea sa faca recurs fata de ultima hotarare care a dat dreptate clubului. Pana la urma, insa, probabil ca vom gasi o formula prin care sa stingem acest litigiu".

VERIFICARE
Universitatea Craiova va sustine astazi, de la ora 14:00, o partida de verificare pe Stadionul Tineretului din Banie, in compania divizionarei secunde FC Caracal. Cu aceasta ocazie, antrenorul Pavel Badea isi va forma prima impresie despre brazilienii veniti saptamana trecuta, precum si despre atacantul oaspetilor, Alexandru Piturca, vizat pentru un posibil transfer la "Stiinta".
×
Subiecte în articol: sport