x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Handbal - Succese doar pentru fete

Handbal - Succese doar pentru fete

09 Ian 2005   •   00:00

Echipa feminina Selmont Baia Mare si-a asigurat calificarea in "optimile" Challenge Cup, iar Rapid nu mai are emotii in privinta calificarii in "saisprezecimile" Cupei Cupelor.

Click pentru a mari imaginea
CALIFICARE. In prima zi a grupei de calificare gazduita chiar de Baia Mare, fetele de la Semont au trecut cu 37-28 de echipa elvetiana LK Zug, iar in urma victoriei obtinute in fata macedonencelor de la RK Skopje, scor 31-21, si-au asigurat calificarea in faza urmatoare, alaturi de formatia italiana Florgarden Sassari, pe care a invins-o ieri cu scorul de 28-25. In "sferturi" va intra in competitie si cealalta reprezentanta a Romaniei, Oltchim Rm. Valcea. Rapidul s-a impus in prima mansa a "dublei" cu slovacele de la Banska Bystrica, in deplasare, scor 31-28, dupa ce la pauza gazdele aveau avantaj de doua goluri. Cele mai bune marcatoare au fost Elena Moise, cu 9 reusite, Alina Dobrin (foto), 8 goluri, Varzaru si Busuioceanu, cate 6. "Consider ca suntem deja calificati, insa totul depinde de noi. Trebuie sa fim foarte atenti pentru a evita orice surpriza", a declarat directorul sportiv al feroviarelor, Mircea Cucuian. Returul va avea loc sambata viitoare, in sala Giulesti.

IAR ESEC
Echipa nationala masculina a dezamagit din nou in Grupa a 3-a a preliminariilor Campionatului European. Dupa esecul din deplasare in fata Ucrainei, scor 26-27, elevii antrenorului Petre Ivanescu au cedat si ieri, la Oradea, cu 29-31, cel mai bun marcator al "tricolorilor" fiind Eremia Paraianu, cu 6 goluri. In urma acestui succes, Romania va trebui sa ocupe pozitia secunda pentru a accede in "play-off". Handbalistii romani vor intalni miercuri Estonia, tot la Oradea, celalalt adversar din grupa fiind Luxemburg.

×
Subiecte în articol: sport