14:15 • Publicaţia italiană susţine că atacantul român Adrian Mutu va ajunge la AS Roma în proporţie de 99,9 %. Jurnaliştii de la Il Romanista sînt convinşi că Mutu va debuta la echipa romană în meciul amical cu Steaua, programat sîmbătă.
Publicaţia italiană susţine că atacantul român Adrian Mutu va ajunge la AS Roma în proporţie de 99,9 %. Jurnaliştii de la Il Romanista sînt convinşi că Mutu va debuta la echipa romană în meciul amical cu Steaua, programat sîmbătă.
AFACERE GARANTATĂ. Italienii susţin că afacerea trecerii lui Mutu la AS Roma este ca şi încheiată: "Mutu soseşte 99,9 la sută. Negocierile dintre cele două cluburi se pot încheia în cursul zilei de astăzi, chiar dacă Mutu spunea acum cîteva zile că şansele de a pleca de la Fiorentina sunt de 0,1 la sută. Roma îi oferă un salariu net de 3,2 milioane de euro, iar gruparea din Florenţa pare decisă să-l vîndă pe Mutu, pentru că acum este cel mai bun moment. Corvino a spus clar că nu vrea să se repete aceeaşi greşeală ca în cazul lui Toni şi că Della Valle trebuie să decidă cît mai repede". Directorul sportiv al Fiorentinei, Pantaleo Corvino, a spus marţi seară că Mutu este nemulţumit de oferta salarială din partea clubului şi rămîne de văzut ce decizie va lua patronul echipei. "Mai este nevoie de un apel telefonic din partea lui Prade, pentru a încheia negocierile, iar Mutu va deveni în sfârşit jucător 'giallorosso' şi, probabil, sîmbătă va juca primul său meci. La Bucureşti, contra Stelei", mai notează sursa citată. Adrian Mutu s-a antrenat miercuri alături de restul echipei, iar apoi a participat la o întîlnire cu directorul sportiv Pantaleo Corvino şi cu vicepreşedintele Mario Cognigni. În cursul zilei ar putea ajunge în cantonamentul Fiorentine şi Andrea şi Diego Della Valle, proprietarii clubului.