x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Incredere in "batrani"

Incredere in "batrani"

26 Ian 2005   •   00:00

Victor Piturca a explicat ieri de ce i-a rechemat la echipa nationala pe Galca, Adi Ilie sau Vali Nastase si a spus ca in perioada mandatului sau, printre jucatori nu vor mai exista "sefi" sau lideri de opinie.

MIHAI IGIROSANU

TACTICA. Piturca mizeaza si pe reabilitarea jucatorilor care pareau iesiti din circuit
Selectionerul a afirmat ca, probabil luni, va anunta si numele celor 16 jucatori din Divizia A care vor completa lotul pentru meciul amical cu Slovacia, de pe 9 februarie, din Cipru. De asemenea, el si-ar dori un campionat cu 18 echipe, insa nu crede ca acest lucru ar fi posibil, momentan, din cauza infrastructurii precare a cluburilor.

PRINCIPII. "Atat timp cat voi fi eu selectioner, la echipa nationala nu vor exista titulari, «sefi» sau lideri de opinie in lot. Pot fi lideri doar in urma evolutiilor de pe teren", a tinut sa precizeze Piturca. El a explicat si readucerea in randul "tricolorilor" a jucatorilor ca Galca, Adi Ilie sau Vali Nastase: "Credeam ca generatia lor va domina lotul reprezentativ, dar intre timp au aparut jucatori mai tineri, care insa nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor. Sunt destule exemple in Europa, Zola, Di Canio, care dau randament, desi au o varsta inaintata. De aceea, cred ca s-a renuntat prea usor si repede la acesti jucatori".

REGRET. Piturca a deplans situatia medicala sau perioada ingrijoratoare de inactivitate a majoritatii "stranierilor". "Vad ca in loc sa se amelioreze, situatia se inrautateste. Pe langa problemele mai vechi, Chivu sau Ganea, accidentati, si Mutu, suspendat, au mai aparut si necazurile cu Lobont si Stoican. Mai sunt cativa care nu joaca la echipele de club, cum sunt Contra sau Marius Niculae. De asemenea, regret ca nu l-am putut convoca pe Cernat, dar si pe Lucian Sanmartean, un jucator care imi place, insa care nu prea evolueaza la Panathinaikos. Pot sa va spun ca in vederile mele se mai afla jucatori ca Paul Codrea, Patrascu sau Rosu."

SI CRAIOVEANU E IN CARTI
Referitor la situatia atacantului de la Getafe, Gheorghe Craioveanu, care evolueaza foarte bine in Primera Division, Victor Piturca a declarat: "El a evoluat destul de bine si pot sa va spun ca vorbesc saptamanal cu el. L-am avut elev atat la Craiova, cat si la echipa nationala si, intr-un fel, colaborez cu el. Discutam la fiecare inceput de saptamana, pentru ca avem cativa jucatori care evolueaza in campionatul Spaniei si ma poate ajuta cu informatii despre ei. Am inteles de la el ca intentioneaza sa se retraga in vara. Dar, bineinteles, daca voi avea nevoie de el inaintea unui meci important, am sa-l convoc. Este nevoie de jucatori cu experienta, care sa aduca profesionalism in lot si ceva nou in gandirea celor mai tineri". Selectionerul a precizat ca a discutat de mai multe ori si cu Anghel Iordanescu despre echipa nationala: "Este normal, fiind si vecini", a precizat Piturca.

"SPER CA GIGI BECALI SA-MI ACHITE DATORIA"
Antrenorul echipei nationale a incercat sa lamureasca si problema actiunilor pe care le mai detine inca la Steaua: "Sper ca Gigi Becali sa-mi achite datoria si sa terminam cu aceste actiuni. Nu cred ca este o problema, atat timp cat eu nu mi-am dorit sa fiu actionar la Steaua. Eu am acceptat aceste actiuni ca o garantie in schimbul sumei de bani cu care am imprumutat Steaua. Acum chiar regret ca am luat aceste actiuni, mai ales ca din cauza lor, banii ar putea fi mai greu de recuperat. Sper, totusi, sa se rezolve, desi nu consider aceasta situatie ca fiind asa de grava".

×
Subiecte în articol: sport