x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport LPF - Se va amana startul returului Diviziei A?

LPF - Se va amana startul returului Diviziei A?

27 Feb 2005   •   00:00

Astazi, de la ora 12:00, va avea loc Adunarea Generala a Ligii Profesioniste de Fotbal. Sedinta va fi condusa de presedintele forului, Dumitru Dragomir si va avea ca principal punct pe ordinea de zi startul Diviziei A, programat pentru vineri, 4 martie.

CONTROVERSA. Din cauza vremii nefavorabile, mai multe cluburi insista pentru amanarea cu o saptamana a primei etape. Selectionerul Victor Piturca nu este deloc incantat de aceasta idee. El acuza lipsa de jocuri pentru fotbalistii din campionatul intern pe care intentioneaza sa-i convoace in vederea crucialului meci cu Olanda, care va avea loc pe 26 martie. "Noi ne vom supune votului si dorintei celor care formeaza, practic, liga. Ma refer la presedintii de club", a declarat secretarul general al LPF, Valentin Alexandru (foto).

SOLICITARE. Programat pe 13 martie, primul derby al campionatului, Steaua - Rapid va fi, mai mult ca sigur, reprogramat. Confruntarea din etapa a doua ar cadea exact intre cele doua meciuri pe care ros-albastrii le sustin in "optimile" Cupei UEFA, cu spaniolii de la Villarreal, daca nu se decide amanarea startului returului. In principiu, rapidistii sunt de acord cu propunerea Stelei, mai ales ca si-ar putea recupera in vederea derby-ului doua piese importante, Aliuta si Niculae, ambii accidentati. LPF poate decide reprogramarea intalnirii si fara acordul giulestenilor, avand in vedere ca Steaua este angrenata intr-o competitie europeana. (Mihai Igirosanu)

×
Subiecte în articol: sport