x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport După meciul fără emoții cu letonii de la RFS, FCSB are azi primul test adevărat în Europa League, cu PAOK-ul lui Răzvan Lucescu

După meciul fără emoții cu letonii de la RFS, FCSB are azi primul test adevărat în Europa League, cu PAOK-ul lui Răzvan Lucescu

de Adi Munteanu    |    03 Oct 2024   •   08:40
După meciul fără emoții cu letonii de la RFS, FCSB are azi primul test adevărat în Europa League, cu PAOK-ul lui Răzvan Lucescu

„Acum vedem dacă suntem valoroși sau nu” „Asta e pofta ce-am poftit. Am vrut să joc la Salonic ca să să merg să mă rog la biserica Sfântul Dimitrie. După aia o să merg și la meci”, a declarat ieri Gigi Becali, la plecarea spre Grecia, unde este însoțit de câțiva preoți și călugări. 

Diseară FCSB dă azi primul test adevărat din faza marii grupe Europa League. Meciul cu PAOK Salonic se anunță a fi unul mult mai greu față de „antrenamentul cu public” de săptămâna trecută cu Riga FS, în care FCSB a defilat. Partida de diseară va fi altfel. Va avea loc pe stadionul Toumba din Salonic, cunoscut pentru atmosfera „de iad” generată de fanii locali. În plus, echipa antrenată de Răzvan Lucescu are o experiență mai mare în cupele europene, iar pe plan intern, PAOK a dominat în ultimii ani campionatul grec. Și valoarea lotului este net superioară lotului lui Gigi Becali. Astfel, pe hârtie, PAOK este net favorită, fiind pronosticată chiar o victorie la scor.

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu are un stil de joc compact, bazat pe organizare defensivă și tranziții rapide. Joacă în viteză, schimbul de pase este precis și demonstrează o ambiție necunoscută în Liga 1. Lucescu jr cunoaște bine echipele din România, având în vedere experiența sa ca antrenor în Liga 1 și la națională, ceea ce mai adaugă un avantaj în pregătirea acestui duel.

De partea cealaltă, FCSB vine cu o motivație crescută, chiar dacă în campionatul intern a tot avut fluctuații de formă și rezultate. Totuși, în preliminarii echipa a demonstrat câteva momente de strălucire, însă depinde de inspirația lui Darius Olaru. 

Presiune pe Lucescu jr

PAOK are nevoie diseară de victorie. O remiză sau un eșec aproape că i-ar scoate din calcule pentru clasarea în primele 24 de echipe în clasamentul UEL, pentru că au pierdut primul meci, cu Galatasaray, iar în țintarul tras la sorți de UEFA pentru Răzvan Lucescu urmează adversari grei: Viktoria Plzeň, Man United, Ferencvaros, Slavia Praga și Real Sociedad. Singurul meci mai ușor îl va avea la Riga, cu fosta adversară a FCSB-ului din prima etapă, RFS, considerată cea mai slabă din competiție, însă și letonii au avut momente bune la București iar rezultatul final se datorează doar inspirației lui Olaru. Deci programul lui PAOK în „marea grupă” este dificil și esențiale pentru ei sunt victoriile cu echipele mai mici, categorie la care se încadrează și FCSB. 

O altă presiune este a campionatului Greciei. Acolo eșecurile atârnă greu, nu există o înjumătățire a punctelor la separarea play-off - play-out și grupa separată pentru Conference League. Din acest an, în play-off campionatului grec se califică doar primele patru echipe din sezonul regular. Până acum primele 4 echipe din Grecia sunt AEK Atena, Olympiakos, PAOK și Aris Salonic, însă clasamentul este foarte strâns. Cu două eșecuri te îndepărtezi grav de primele patru și nu poți folosi „echipa a doua”. Nu te lasă nici publicul. „Niciun antrenor sau șef de club din Grecia nu-și dorește un conflict cu suporterii”, spun fanii greci, indiferent cu ce echipă simpatizează. Dacă pe Gigi Becali nu-l interesează în acest moment că FCSB este în afara play-off-ului în Liga 1, acest lucru nu este posibil în Superliga Greciei. Așa că Răzvan Lucescu este nevoit să folosească cea mai bună echipă și în campionat, și în cupele europene. „Noi mergem să-i încurajăm din 3 în 3 zile, să joace și ei din 3 în 3 zile”, sunt de părere fanii greci. 

Calcule pentru FCSB

Putem spune că FCSB este printre cele 8 echipe norocoase care au picat la tragerea la sorți cu letonii de la RFS, având astfel 3 puncte asigurate din start. Obținerea altor puncte, la programul pe care-l are, este mult mai complicată. Pentru FCSB, după meciul de azi cu PAOK, urmează meciul cu Rangers la Glasgow, apoi acasă cu Midtjylland și Olympiakos, deplasări cu Hoffenheim și Qarabag, și ultimul meci, acasă, cu Manchester United. Câte puncte poate face FCSB cu aceste echipe? Fanii optimiști speră la o victorie azi, două acasă cu Midtjylland și Olympiakos, eventual câte un punct la Glasgow și Qarabag. În ceea ce privește meciul cu Manchester United, „Sperăm ca ei să fie deja calificați și să nu le mai pese rezultatul ultimului meci”, mărturisesc  fanii FCSB. Dacă ar ieși previziunea optimiștilor, FCSB ar fi candidată serioasă la câștigarea trofeului, nu doar la „primăvara europeană”.

Pesimiștii, sau „realiștii”, după cum se autointitulează, cred că în cel mai bun caz echipa ar mai scoate maximum două remize. „FCSB nu are lot cu care să se ia la trântă nici măcar cu Qarabag, darămite cu Olympiakos sau PAOK. De Manchester United ce să mai vorbim? Să fim mulțumiți că am nimerit cu letonii ăia vai de capul lor, să avem o victorie și să nu fim ultimii. FCSB o să facă cam ce-a făcut România la EURO. O victorie cu o echipă pe care ai prins-o într-o zi proastă, cum am prins Ucraina, un egal chinuit cu o echipă mai apropiată de valoarea noastră, cum a fost Slovacia, însă când dai de echipe grele revii cu picioarele pe pământ, așa cum a fost cu Belgia și Olanda. De data asta însă nu mai poți ajunge pe primul loc cu o victorie și un egal. Nu mai sunt de ajuns 4 puncte și un golaveraj +1. Sunt încă 7 meciuri și ai nevoie de multe victorii ca să fii măcar în primele 24”.

Totuși, meciul de diseară cu PAOK se anunță unul echilibrat, cu gazdele având un ușor avantaj datorită jocului acasă și formei generale. Însă FCSB a demonstrat în trecut că poate surprinde în meciurile internaționale, iar dacă își păstrează concentrarea și disciplina și, mai ales, cu un Olaru inspirat, poate scoate un rezultat pozitiv în deplasare. Este de așteptat un meci de mare luptă, cu ambele echipe dornice de a face un pas important spre calificare în fazele superioare ale competiției. O înfrângere pentru PAOK ar însemna un dezastru, iar Lucescu jr este conștient de asta.

Chiricheș sau Mihai Popescu?

Marea întrebare este cu ce „11” va începe Gigi Becali meciul de diseară. Întrebat dacă mai are încredere în Chiricheș, Becali a zis că în ultima vreme nu mai are așa mari emoții când îl vede pe fostul căpitan al naționalei cu mingea la picior. „Nici autogoluri n-a mai dat în ultima vreme”. „Voi folosi cea mai bună echipă. Dawa, nu poate lipsi, nici Tănase și Olaru nu pot lipsi, cum nu pot lipsi Bîrligea și Băluță. Mai vedem cu Ștefănescu”, mai spune el. Cel mai probabil, echipa de start va fi Târnovanu - Crețu, Dawa, Chiricheș (M. Popescu), Radunovici - Olaru, Șut, Tănase, Lixandru - Băluță (Ștefănescu), Bârligea. 

Și PAOK are câțiva jucători de urmărit, precum mijlocașul Taison, cu o mare experiență la nivel internațional, care i-a fost elev și lui Mircea Lucescu la Shakhtar, și atacantul marocan Tarik Tissoudali, care este principalul marcator al echipei.

×
Subiecte în articol: meci rfs fcsb Europa League