Prin urmare, trebuie să știi că frunzele nu se înroșesc dacă sunt ținute în lumină. De obicei înflorește în lunile noiembrie-decembrie.
Totodată, Crăciuniței îi cad frunzele în perioadele de repaus vegetativ. Poate avea frunze roșii dacă stă în încăperi fără lumină pentru o perioadă mai lungă de timp.
Cum ajuți Crăciunița să înflorească
Planta are nevoie de îngrijire specială începând din luna septembrie.
Ghiveciul se așează într-un loc răcoros, unde temperatura nu depășește 16 grade Celsius. Se reduce treptate cantitatea de apă.
În luna mai se taie tulpinile, până la o înălțime de 8-15 cm, în funcție de mărimea plantei. Planta poate fi mutată într-un ghiveci mai mare sau împărțită în două, plantând-o în ghivece separate.
Ghivecele trebuie să aibă găuri de drenaj, iar pământul folosit să fie de calitate. Se tratează cu fungicid sau praf de cărbune după tăiere și se udă bine.
Ghivecele se pun înapoi pe pervaz, pentru ca planta să primească multă lumină solară. De fiecare dată când pământul este uscat la suprafață, se udă și se adaugă îngrășământ o dată la 2-3 săptămâni.
Dacă temperatura de afară depășește 16 grade Celsius, poate fi ținută afară, la semi-umbră.
În perioada mai-august se taie mugurii pentru a stimula dezvoltarea frunzelor. Tăierile se sistează din septembrie.
Cu o lună și jumătate înainte de sărbători, Crăciunița trebuie să stea mai puțin de 10 ore la lumină și nu în lumina directă a soarelui. În celelalte 14 ore, planta se ține la întuneric. Se reduce cantitatea de îngrășământ.
Nu se lasă apă în farfurioarele de Poinsettia pentru că rădăcinile riscă să putrezească.
Crăciunița va începe să dezvolte frunze roșii pe la mijlocul lunii noiembrie și nu se mai recomandă fertilizarea. Crăciunițele au flori până în luna aprilie, când le cad frunzele și intră în perioada de repaus, potrivit agrointel.ro.