Fostul presedinte al ANS, Octavian Morariu, si fostul canotor Alexandru Aposteanu sunt cei doi candidati pentru ocuparea fotoliului de presedinte al Comitetului National Olimpic Sportiv Roman (CNOSR).
MARIAN STEFAN
|
"COMPETITIE". Octavian Morariu are toate sansele sa ramana singur in cursa pentru presedinte al CNOSR |
Ieri a fost ultima zi de depunere a dosarelor pentru functia de presedinte, vicepresedinti si membri ai CNOSR. Asa cum era de asteptat, antrenorul coordonator al lotului national feminin de gimnastica, Octavian Belu, a renuntat in ultimul moment. Astfel, prin retragerea din competitie si a comandantului CS Dinamo, chestorul Marcel Popescu, Octavian Morariu are cale libera spre presedintia forului olimpic roman, manageriat timp de patru ani de Ion Tiriac.
CONDITII. Asta pentru ca, potrivit reprezentantului CNOSR, Aurel Predescu, Alexandru Aposteanu, contracandidatul lui Morariu, nu indeplineste conditiile pentru a deveni presedinte. "Aposteanu este un fost canotor de performanta, care a locuit prin Franta si care are diverse afaceri in Romania. De fiecare data cand aude ca sunt alegeri la COR isi depune candidatura. Noi i-am primit-o, dar probabil ca nu va fi aprobata de comisia de validare, deoarece nu indeplineste una dintre conditii, aceea de a fi membru COR", a declarat Predescu.
VALIDARE. Conform statutului, candidaturile urmeaza a fi analizate de catre Comisia de validare si de catre Comitetul Executiv. Comisia de validare se va intruni luni, deoarece candidaturile puteau fi transmise si prin posta, termenul- limita fiind 15 octombrie, data postei. Componenta Comitetului Executiv al CNOSR va fi completata cu presedintele Comisiei Sportivilor, trezorierul si secretarul general, care vor fi propusi de presedinte. Adunarea Generala pentru alegeri va avea loc in ziua de 15 noiembrie, in sala ronda a Hotelului Inter-Continental. Vor avea drept de vot reprezentantii celor 57 de federatii afiliate la CNOSR, precum si personalitatile
sportive recunoscute de catre forul olimpic.
DECIZIE
"Nu am experienta de manager. Am stat 24 de ani in sala de gimnastica si am fabricat medalii olimpice" -
Octavian Belu
CANDIDATII
Comisia de validare care se va intruni zilele viitoare va avea de analizat dosarele urmatorilor candidati: Aposteanu Alexandru si Morariu Octavian (presedinte), Cristian Gatu, Anatolie Grintescu, Elisabeta Lipa, Liviu Luca, Ilie Nastase, Doina Melinte, Ana Pascu, Marcel Popescu, Gabriela Szabo, Violeta Beclea Szekely si Nicu Vlad (vicepresedinti). Pentru ocuparea celor 17 locuri de membri in Comitetul Executiv si-au depus candidatura 32 de personalitati din lumea sportului. Dintre cele 11 nume care figureaza pe lista pentru ocuparea celor trei locuri de vicepre-sedinte, doar Ilie Nastase, Liviu Luca si Nicu Vlad nu si-au exprimat optiunea si pentru functia de membri ai Comitetului Executiv. Conform statutului, candidaturile urmeaza a fi analizate si de Comitetul Executiv al CNOSR.