x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mutu, la Juventus - A facut vizita medicala

Mutu, la Juventus - A facut vizita medicala

14 Ian 2005   •   00:00

Adrian Mutu a efectuat ieri-dimineata vizita medicala la noua sa echipa. In jurul orei 8:30 (ora Italiei), romanul s-a prezentat la clinica Fornaca din Torino, iar apoi, la 9:40, la Centrul de Medicina Sportiva, in apropierea stadionului "Comunale".

PROBLEMA. Pentru a-si rezolva complet situatia, Mutu trebuie sa-si recupereze cartea verde ramasa in Anglia
In final a vizitat Centrul Sisport, baza de antrenament a primei echipe, pentru a face cunostinta cu antrenorul Fabio Capello si cu noii sai coechipieri. In cursul zilei de miercuri, Mutu va fi prezentat oficial presei si va efectua primul antrenament cu Juventus.

PROCEDURA. Pentru a deveni jucatorul torinezilor cu acte in regula, Mutu mai are de rezolvat o problema: trebuie sa obtina certificatul international de transfer. Presa britanica scrie ca soarta jucatorului se afla acum in mainile FA, deoarece contractul "Briliantului" cu gruparea "bianconera" nu poate fi inregistrat decat dupa ce ii va fi eliberata cartea verde. "Mutu nu poate semna oficial cu Juventus. Poate ca el s-a inteles cu italienii sa parafeze contractul dupa terminarea perioadei de suspendare. Pana atunci insa cartea verde a fotbalistului se va afla in posesia FA", a declarat un oficial al Premier League.

SONDAJ. Agentia Calciomercato a realizat un sondaj de opinie cu privire la transferului romanului la Juventus. Din cei 2.553 de votanti, 982 considera ca jucatorul va fi cedat in vara la AS Roma, la schimb cu Antonio Cassano. Din contra, un numar de 808 participanti apreciaza ca sosirea lui Mutu la Torino va duce la plecarea lui Alessandro Del Piero. (Delia Gomoescu)

×
Subiecte în articol: sport mutu