x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Njock a fugit in Belgia

Njock a fugit in Belgia

07 Ian 2005   •   00:00

Criza din atacul "Stiintei" s-a marit dupa ce conducerea clubului a fost instiintata de faptul ca varful Jeremie Njock a ajuns la un acord cu RAEC Mons, echipa belgiana la care a evoluat, in urma cu doi ani, Liviu Ciubotariu.

MARIO MORCOV, VICENTIU NEAGOE

NESTATORNIC. Njock se joaca "de-a v-ati ascunselea"
"Noi nu stim nimic despre un transfer al lui Jeremie. El se afla sub contract cu noi pana in 2007, nemaiavand clauza de reziliere de 250.000 de dolari. Cine vrea sa-l transfere, sa plateasca doua milioane de dolari, fiindca este cel mai valoros atacant al Universitatii. Singurul transferabil este Plesan", a spus Badea, care spera sa aiba un lot puternic in retur.

PROMISIUNE. In asteptarea transferului lui Mihaita Plesan la Galatasaray, patronul Universitatii, Dinel Staicu, incepe o noua campanie de achizitii, el asigurandu-l pe Pavel Badea ca dispune de 600.000 de dolari in acest sens. De altfel, olteanul a declarat ca nu tine neaparat sa-l vanda pe Plesan, el avand nevoie de jucator pentru a scoate echipa din situatia dramatica in care se afla. "Daca dau bani de transferuri, nu-i dau din vanzarea lui Plesan. Eu le-am promis suporterilor ca nu vom retrograda si vreau sa ma tin de cuvant. Avem nevoie neaparat de un fundas bun, de un mijlocas si de doi atacanti, unde suntem in mare criza", a spus Dinel, care a negociat cu membrii din conducerea Rapidului revenirea aparatorului Ionut Rada in Banie.

×
Subiecte în articol: sport